Live

UNTOLD 2020. Ce artiști vor urca pe scena de la Cluj

Data actualizării: Data publicării:
Festivalul UNTOLD, august 2018

Festivalul UNTOLD 2020 aduce, pe cele 10 scene, unii dintre cei mai renumiți artiști internaționali ai momentului, dar și trupe legendare care s-au reunit și care fac sold out pe marile stadioane ale lumii, anunță organizatorii.

Ajuns la a șasea ediție, festivalul UNTOLD va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 30 iulie – 2 august.

„Anunțăm primul val de artiști, iar în premieră în România vor veni la Untold 2020 The Pussycat Dolls, Iggy Azalea, Eric Prydz, Amelie Lens și Charlotte de Witte. De asemenea, revin și primii 3 DJ ai lumii, Dimitri Vegas&Like Mike, Martin Garrix și David Guetta, alături de trupe sau artiști precum The Script, Above and Beyond, Afrojack, Steve Aoki, Lost Frequencies Live, Paul Kalkbrenne, Dub FX, Rudimental. Alți 200 de artiști urmează să fie anunțați”, se arată într-un comunicat transmis de organizatorii Untold.

Trupa „The Pussycat Dolls” s-a reunit la sfârșitul anului 2019, după nouă ani de pauză, și a anunțat lansarea unui single de revenire, intitulat „React”. „Toate hiturile lor se vor auzi în vară pe mainstage-ul festivalului Untold”, promit organizatorii.

Abonamentele pentru festival pot fi cumpărate de pe site-ul untold.com şi au preţuri pornind de la 159 de euro, la care se adaugă taxe. Festivalul UNTOLD a reuşit să vândă, în noiembrie anul trecut, primele 15.000 de abonamente în numai 30 de secunde.

La ediția de anul trecut a festivalului, punctul culminant, în ultima seară, a fost concertul lui Robbie Williams, venit pentru a doua oară în România. 70.000 de oameni s-au înghesuit ca să vadă show-ul artistului britanic, dar doar 55.000 dintre ei au avut loc pe stadion. Un alt moment memorabil și emoționant al festivalului din 2019 a fost în timpul concertului susținut de DJ Don Diablo. El i-a dedicat o piesă Alexandrei Măceşanu, fata ucisă la Caracal.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Florin Piersic a ajuns pe masa de operație la Cluj-Napoca, după finalul unui spectacol

Stradă surpată în Cluj-Napoca. Oamenii acuză autoritățile: E șocantă lipsa de reacție. Nu vine niciun profesionist

Stradă afectată de o alunecare de teren în Cluj-Napoca

O elevă a căzut de la etaj, la un liceu din Cluj-Napoca. Fata a fost transportată de urgență la spital

Partenerii noștri