Live

VIDEO. Curte acoperită cu gheață, după o ploaie de 15 minute

Data publicării:
O ploaie cu grindină a acoperit curțile oamenilor cu gheață în numai 15 minute, la Drăgășani, Vâlcea Foto: captură video

A plouat cu grindină, duminică după-amiază, în județul Vâlcea. Timp de 15 minute au căzut încontinuu bucăți mari de gheață, iar curțile oamenilor au arătat ca iarna.

În imaginile surprinse de un telespectator se vede cum un strat alb a acoperit iarba. Localnicii din Drăgășani spun că n-au mai văzut așa ceva niciodată.

Vă reamintim, dacă aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. Vă rugăm să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.

Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Vremea se anunță capricioasă în toată țara și săptămâna viitoare. Sunt așteptate și fenomene extreme, dar temperaturile vor fi normale pentru această perioadă. Meteorologii anunță că în toată luna iunie va ploua și vor fi vijelii. Comparativ cu anul trecut, cresc cazurile de căderi de grindină chiar și cu peste 100-150.

„Vremea instabilă va fi de interes pe tot parcursul acestei săptămâni, pentru că vorbim în fiecare zi, nu numai pentru deal și munte, ci și în restul țării, mai ales pe parcursul după-amiezelor, de astfel de fenomene. Regimul de temperaturi se apropie de normalul termic. Putem să vorbim și în Capitală pe parcursul după-amiezelor de înnorări, ploi de scurtă durată, descărcări electrice și vânt cu intensificari. Din punct de vedere al regimului de temperatură, la nivelul maximelor vom avea 26-27 de grade, iar minimele 13-14-15 grade Celsius. Se pare că manifestările de instabilitate atmosferică accenturtă rămân pe tot parcursul lunii iunie”, a declarat pentru Digi24 Elena Mateescu, director ANM.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii mai

Râpele uriașe care înghit cartiere întregi amenință tot mai multe orașe. Un fenomen global agravat de schimbările climatice

Prognoza meteo pentru vacanţa de 1 Mai şi de Paşte: Va fi mai cald decât de obicei, dar va ploua mai mult

HARTĂ Cod galben de ninsori abundente. Meteorologii anunță unde se va depune strat nou de zăpadă. În restul țării va ploua

Partenerii noștri