Live

Ambasadorul României în Italia, cetăţean de onoare al comunei bihorene Sînmartin

Data actualizării: Data publicării:

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a primit, duminică, titlul de cetăţean de onoare al comunei Sînmartin. Cu domiciliul în satul Haieu, Bologan este legat sufleteşte de aceste locuri, unde a fost crescut de părinţii şi bunicii săi, pe care i-a pomenit în discursul rostit după primirea titlului.

"Ceea ce m-a ghidat în viaţă a fost tocmai această normalitate pe care am învăţat-o şi moştenit-o de la bunicii mei, prin simplitatea şi înţelepciunea lor. De la oamenii din copilările care vă sunt părinţi, bunici, rudenii, vecini. Aceşti oameni m-au învăţat cel mai frumos lucru: meseria de a fi om în lume. Primesc cu emoţie titlul, convins că trebuie să redescoperim gustul onoarei, al mândriei naţionale, care ne motivează la un comportament demn. Să redescoperim demnitatea, onoarea, lucrul făcut cu temei, nu cel făcut cu mântuială", a declarat George Bologan, ambasadorul României în Italia.

George Bologan a studiat la Vatican, după care a activat ca jurnalist, pe lângă Sfântul Scaun. Între anii 2012 şi 2016 a îndeplinit funcţia de consul general la Milano, iar în 2016, la propunerea preşedintelui Klaus Iohanis, a devenit ambasador al României în Italia.

Redactor: Bogdan Băcilă
Operator: Constantin Gheorghiţă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Presa din Ungaria: „E oficial, românii trăiesc mai bine decât maghiarii”

Doi soți români au fost arestați în Italia după ce poliția a văzut filmările din telefonul femeii

Guvernul a decis construirea unui pod rutier peste râul Tisa, la granița România - Ucraina

Român aflat pe lista Most Wanted, prins în Italia. El e fiul autorului "jafului secolului" și e acuzat că a păgubit americani din Miami

Partenerii noștri