Live

Capturi la graniţa de vest. Trei cetăţeni indieni şi doi iranieni, opriţi în apropierea vămii Borş

Data actualizării: Data publicării:

Trei cetăţeni indieni şi doi iranieni, tată şi fiică, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră bihoreni în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera spre Ungaria. Cu toţii încercau să ajungă în Austria şi au ales această cale pentru că nu deţineau viză valabilă pentru această ţară.

Prima captură a fost făcută luni, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Borș. Oamenii legii au descoperit în terminalul pentru automarfare de pe sensul de ieşire din ţară, două persoane, un adult şi o minoră, care încercau să treacă frontiera spre Ungaria.

„În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Iran, un bărbat în vârstă de 40 de ani şi fiica lui, în vârstă de 9 ani. Bărbatul în cauză a declarat că intenţiona să ajungă cu fiica în Austria şi au recurs la această metodă pentru că nu dețineau o viză valabilă”, a declarat comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Puţin după miezul nopţii de luni spre marţi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Borş au depistat, la aproximativ 200 de metri de graniţă, trei persoane care se deplasau pe jos, pe lângă rambleul de cale ferată, spre Ungaria.

Cei trei s-au dovedit a fi cetăţeni indieni, toţi în vârstă de 22 de ani, solicitanţi de azil pe teritoriul României.

„În cadrul cercetărilor preliminare, cei trei cetățeni indieni au declarat că intenţionau să ajungă în Austria, la rude şi au recurs la această metodă pentru că nu dețineau o viză valabilă”, a precizat comisarul-şef Laura Bondar.

În ambele cazuri cei prinşi sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Editor web: Adrian Laboş

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițiști de frontieră înjunghiați de traficanții de migranți. Unul dintre suspecți a fost prins, alți doi sunt căutați

Câți ucraineni au murit încercând să treacă ilegal graniţa pentru a fugi de război. Cele mai multe victime, la frontiera cu România

Philip Morris International donează Poliției de Frontieră două drone în valoare de aproape 700,000 USD

România a oprit la frontieră 116 oameni din Rep. Moldova plătiți de Ilan Șor pentru a protesta la București în timpul congresului PPE

Partenerii noștri