Live

Cea mai mare cultură bio de goji din România, în pericol. Proprietarul plantației, somat să părăsească terenul

Data actualizării: Data publicării:

Cea mai mare cultură bio de goji din România e în pericol după ce proprietarul plantației a fost somat de primăria unei comune din județul Satu Mare să elibereze terenul. Actul de închiriere pe care fermierul îl are cu parohia greco-catolică din zonă ar fi ilegal, spun autoritățile. Acum bărbatul riscă să piardă 7 ani de muncă și o investiție de peste 300 de mii de euro.

Emeric Kolbaszer a primit primele semințe de goji în urmă cu 10 ani, din Canada. În 2011 a închiriat un teren de 11 hectare de la Parohia Greco-Catolică din Ciuperceni și a investit peste 300 de mii de euro într-o plantație.

"Plantația de goji de la Ciuperceni este cea mai mare plantație bio din România și, totodată, una din cele mai mari din Europa. Pe cele peste 4 hectare, sunt în total 12 mii de plante, care produc anual peste 20 de tone de fructe. Odată procesată, întreaga producție pleacă exclusiv la export", a relatat Izabela Jurasko, jurnalist Digi24.

"Momentan facem nectar 100%, fără conservați, fără adaosuri. Gem, ceaiuri de diferite granulații; în curând vom face și la 2 grame și 2 feluri de tincturi: din fructe, iar din frunze suntem unici care facem în lume", spune Emeric Kolbaszer, proprietarul plantației de goji.

Anul trecut, plantația de goji a generat o cifră de afaceri de 45 de mii de euro. Și tot în 2017 din cultura de la Ciuperceni a fost obținut primul soi de goji bio certificat din România.

"Timp de 5 ani am selectat din acel câmp mai multe plante pe care le-am urmărit și, în final, am încris la ISTIS (Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor - n.n.). A fost creat soiul de goji Erma, primul soi din România și probabil și din Europa", susţine Doina Clapa, cercetător la Stațiunea de Cercetare Horticolă Cluj.

În ciuda acestor reușite, afacerea cu goji riscă acum să fie pusă pe butuci. Motivul - o somație primită zilele trecute de la Primăria comunei Agriș, prin care terenul trebuie eliberat până în data de 11 iunie 2018.

Noul primar al comunei Agriș spune că actul de închiriere a terenului este ilegal: suprafața nu a fost intabulată și figurează în acte ca pășune, proprietatea primăriei.

"Nu are nicio bază legală. I s-a spus și la Prefectură. În momentul în care se încheie un contract de închiriere și pământul nu este al meu, cum îl dau în chirie?! Că nu pot să dovedesc că terenul este al meu, doar cu acte false", a declarat Zsuzsanna Marton, primarul comunei Agriș.

De cealaltă parte, reprezentanții parohiei greco-catolice spun că au documente care demonstrează că terenul le aparține.

"(Terenul - n.n.) este al parohiei noastre pentru că în 2011 am fost puși în posesie cu un act legal din partea primăriei", a precizat Radu Huton, preotul Parohiei Greco-Catolice Ciuperceni.

Reprezentații parohiei spun că, după ce au fost amânați de autorități ani la rând cu intabularea, s-au adresat acum instanței. De cealaltă parte, primarul comunei Agriș susține că singura soluție legală pentru fermier ar fi cumpărarea, la schimb, a 11 hectare de pășune pe raza localității pentru ca, ulterior, proprietățile să fie inversate.

"E un război care nu e al meu, eu sunt implicat în mod direct, dar nu pot pierde", încheie Emeric Kolbaszer.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi copii și doi adulți au ajuns la spital, după ce un șofer de camion le-a tăiat calea în trafic, în Satu Mare

Percheziții în Satu Mare după ce Poliția a primit sesizări că 350 de familii de albine ar fi murit din cauza pesticidelor

Un nou-născut a fost găsit mort pe un teren din Satu Mare. Mama bebelușului, o fată de 16 ani, a fost transportată la spital

Două camioane care veneau din Germania și urmau să ajungă în Sălaj și Vrancea au fost întoarse din drum, la graniță

Partenerii noștri