Live

Cod portocaliu de inundaţii în Satu Mare | Un drum european acoperit de ape. 1000 de saci, în jurul unor locuinţe

Data actualizării: Data publicării:
foto: ISU Satu Mare

Ploile abundente căzute la sfârşit de săptămână în Satu Mare, judeţ aflat sub avertizare cod portocaliu de inundaţii, au dus la inundarea mai multor gospodării şi locuinţe. Duminică dimineaţa, pompierii din cadrul ISU Someş au intervenit în localitățile Rătești şi Tășnad. O porţiune din drumul european E81, în Răteşti, a fost acoperită de apele revărsate. În aceeaşi localitate, dar şi în Tăşnad, au fost inundate câteva gospodării.

foto: ISU Satu Mare

Pompierii au intervenit în Răteşti, comuna Beltiug, pentru a evacua apa de pe drumul european E81, unde o bandă de mers a fost inundată. În aceeași localitate apele aiu intrat într-o casă şi în două curți interioare.

Salvatorii de la ISU Satu Mare au acţionat cu trei ofițeri și 15 subofițeri, cu o autospecială, un camion şi o motopompă de capacitate mare. Alături de aceştia s-au aflat cinci pompieri din cadrul serviciului voluntar pentru situații de urgență Beltiug, cu autospeciala din dotare și o motopompă de capacitate mică.

Cu toţii, “împreună cu aproximativ 20 de localnici, au umplut peste 1000 de saci cu nisip în vederea realizării de bariere de protecție și îndiguiri preventive în jurul locuințelor și anexelor gospodărești”.

Operaţiunile din Răteşti au fost conduse de prefectul de Satu Mare, Darius Filip, şi de şeful ISU Someş, colonelul Nicolae Dima.

Revărsarea apelor a creat probleme şi în Tăşnad. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei dintr-o casă şi dintr-o curte interioară care au fost inundate.

“Situația debitelor și nivelurilor pe râurile aflate sub incidența avertizărilor hidrologice este monitorizată în permanență de către autoritățile locale și pompieri”, a transmis plutonierul-major Marius Siladi, de la Compartimentul Informare și Relații Publice al ISU Satu Mare.

Editor web: Adrian Laboş

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel putin 42 de oameni au murit în Kenya dupa ce un baraj de lângă Nairobi s-a rupt

Pericol de inundații în mai multe județe din țară. Au fost emise avertizări cod portocaliu și galben de viituri

„Inundațiile secolului”. Ploile torențiale au făcut ravagii în cea mai bogată provincie din China. 11 oameni au fost dați dispăruți

Săptămâna în care viața s-a oprit în Dubai. Luxoasa metropolă a experimentat în premieră haosul, cozile la mâncare și apa până la brâu

Partenerii noștri