Live

Fostul director al unui colegiu din Oradea, condamnat la închisoare pentru corupție

Data actualizării: Data publicării:

Fostul director al Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" din Oradea, Răzvan Vonea, a ajuns ieri în Penitenciarul din oraș, unde își va executa pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare dictată miercuri de Curtea de Apel Oradea. Dascălul a fost condamnat pentru dare și luare de mită, trafic și cumpărare de influență și abuz în serviciu. În același caz, două profesoare de la Universitatea din Oradea au fost condamnate la închisoare cu suspendare.

Răzvan Vonea a fost reținut și apoi arestat în luna iulie 2014.

Potrivit procurorilor, era suspectat că i-ar oferit 5 mii de euro şefei de atunci Serviciului Juridic din Universitatea din Oradea ca aceasta să obţină numirea ca preşedinte al comisiei de bacalaureat la un colegiu din oraş.

Din această postură, urma să ajute un elev care nu învăţase pentru examen.

În plus, Răzvan Vonea ar mai fi primit bani și produse de la aceeași şefă Serviciului Juridic din Universitatea Oradea ca să intervină pe lângă un profesor de la Facultatea de Ştiinţe Economice pentru a o promova pe sora acesteia. Cea vizată a respins atunci acuzațiile.

Vonea mai era suspectat că a primit bani să promoveze elevi care nici măcar nu veneau la şcoală şi că ar fi dat bani ca o profesoară să obţină o notă mai mare la examenul de grad.

De altfel, două cadre didactice de la Universitatea din Oradea care ar fi fost implicate în acest din urmă caz s-au ales și ele cu câte doi ani de închisoare cu suspendare.

Editor web: Adrian Laboș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentul ucrainean a acceptat demisia ministrului agriculturii, acuzat de corupţie

ÎPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție

O farmacistă șefă din Bihor a decontat servicii medicale fictive de 377.000 de lei. Cu banii și-a cumpărat bijuterii, haine și o mașină

Ce pensie va avea Iohannis. Președintele a adunat 42 de ani de muncă

Partenerii noștri