Live

Trafic deviat timp de o lună, din cauza lucrărilor la liniile de tramvai din zona Bisericii Emanuel

Data actualizării: Data publicării:

Una dintre cele mai circulate intersecţii din Oradea va fi închisă traficului rutier. Timp de o lună nu se va circula pe bulevardul Decebal, în zona bisericii Emanuel, iar vehiculele vor fi dirijate pe străzi adiacente. Măsura a fost luată pentru a permite efectuarea unor lucrări de modernizare a liniilor de tramvai care vor face legătura directă între cartierele Rogerius şi Ioşia.

Lucrările la modernizarea liniilor de tramvai de la intersecţia străzilor Primăriei, Decebal şi Calea Aradului, în sensul giratoriu din faţa Bisericii Emanuel, vor afecta traficul din zonă.

"Circulaţia maşinilor va fi deviată pe străzi adiacente, iar tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze timp de o lună, până pe 15 noiembrie", a relatat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.

De marţi, traficul de pe bulevardul Decebal, dinspre Grădina Zoologică spre Biserica Emanuel, se va muta pe străzile Iuliu Maniu, I.L. Caragiale, Primăriei şi Tuberozelor. Maşinile care vin de pe Strada Primăriei vor vira pe strada Tuberozelor pentru a-şi continua drumul pe bulevardul Decebal.

"Şi-aşa e foarte aglomerat traficul, nu ştiu ce o să fie, o să fie dezastru", crede un şofer.

"Ne conformăm, mergem pe unde trebuie. Trebuie făcută, e lăudabil că se face infrastructură mult mai bună pentru Oradea", susţine alt conducător auto.

Lucrările vor fi finalizate în aproximativ o lună, dau asigurări autorităţile.

"Urmează ca din primăvară să începem efectiv lucrarea pentru a prelungi linia din Calea Aradului-Octavian Goga, pe malul Peţei până în Dimitrie Cantemir", a precizat Mircea Mălan, viceprimar al Oradei.

Investiţia în prelungirea liniei de tramvai este finanţată printr-un proiect cu fonduri europene, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni.

"Vorbim de aproximativ 11 milioane de euro, fără TVA, care este valoarea proiectului. Investiţia se realizează pe axa 4 POR, axa de mobilitate urbană", a confirmat Marius Moş, şeful Direcţiei Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria Oradea.

"În ultimii zeci de ani în Oradea nu s-au făcut investiţii în prelungierea liniilor de tramvai. Această prelungire a liniei de tramvai va face ca zona Universităţii să poată fi deservită de transportul public cu tramvaiul", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Tot din fonduri europene, primăria Oradea va suplimenta numărul tramvaielor care vor circula prin oraş.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Unii șoferi cred că nu trebuie să poarte centura de siguranță dacă mașina are airbag. Mituri în trafic: care sunt adevărate, care nu

Aproape 100 de focuri de armă trase în 41 de secunde. Un banal control în trafic în SUA s-a transformat într-o scenă de război

DN1 se închide în zona Câmpina pentru două zile. Traficul se va desfășura pe rute alternative

Statul la stat. Cel mai mare parc construit în ultimii 30 de ani în București-Ilfov stă închis la 4 ani de la startul lucrărilor

Partenerii noștri