Live

17 migranţi au fost găsiţi ascunși în cutii de plastic, într-un camion care încerca să treacă granița în Ungaria

Data publicării:
Migranții găsiți în cutii de plastic proveneau din țări africane și asiatice. Foto: Virgil Simonescu/Inquam Photos

Poliţiştii de frontieră arădeni au prins 17 migranţi care au încercat să treacă ilegal granița în Ungaria, ascunşi în cutiile din plastic transportate de un camion, informează Agerpres.

Şoferul român, controlat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cutii de plastic pentru o societate comercială din Franţa.

"În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, în compartimentul destinat mărfurilor, în cutiile transportate, şaptesprezece cetăţeni străini. Persoanele depistate au fost preluate şi transportate la sediul instituţiei pentru cercetări", se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

Migranţii sunt din Bangladesh, Nepal, Egipt, Maroc, Eritreea şi Pakistan şi au între 21 şi 39 de ani. Aceştia au intrat legal în România, în baza documentelor personale.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz, şoferul riscând un dosar penal pentru trafic de migranţi.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițiști de frontieră înjunghiați de traficanții de migranți. Unul dintre suspecți a fost prins, alți doi sunt căutați

Câți ucraineni au murit încercând să treacă ilegal graniţa pentru a fugi de război. Cele mai multe victime, la frontiera cu România

Philip Morris International donează Poliției de Frontieră două drone în valoare de aproape 700,000 USD

România a oprit la frontieră 116 oameni din Rep. Moldova plătiți de Ilan Șor pentru a protesta la București în timpul congresului PPE

Partenerii noștri