Live

Alexandru Rafila: Varianta Delta nu îi afectează mai mult pe copii. Soluția pentru a păstra școlile deschise

Data publicării:
Alexandru Rafila. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Datele statistice arată că persoanele cu vârste de peste 60 de ani sunt în continuare categoria cel mai afectată de tulpina Delta a coronavirusului, iar copiii nu sunt afectați mai mult de această tulpină, a spus la Digi24 medicul Alexandru Rafila, care este și parlamentar PSD. Rafila mai spune că părinții nu ar trebui să fie speriați de această variantă și să nu-și mai trimită copiii la școală. Pe de altă parte, medicul spune că cea mai bună soluție pentru a preveni îmbolnăvirea copiilor și închiderea școlilor este vaccinarea adulților din familie.

Copiii şi adolescenţii cu vârsta între zero şi 18 ani reprezintă circa 25% din populaţia României, iar în ceea ce priveşte numărul de cazuri în spitale, în jur de 4% - 4,5% sunt internaţi în spital, iar la ATI 1,5 - 2%. Deci este clar că această categorie în continuare este mai puţin afectată şi acest virus Delta. Dincolo de faptul că se transmite incomparabil mai uşor decât variantele anterioare, nu pot să spun că produce infecţii predilect la copii. Sigur că discuţi de o populaţie care, în general, nu e vaccinată, dar procentul de cazuri spitalizate la ATI este mic. Nu aş vrea să folosim aceste exemple ca un soi de sperietoare pentru părinţi să nu îşi trimită copiii la şcoală şi să găsim, eventual, o justificare pentru faptul că se vor închide şcolile”, a spus Alexandru Rafila.

Medicul spune şcolile ar trebui să rămână deschise, chiar dacă crește numărul cazurilor, iar cursurile ar trebui să se facă în continuare față în față. Soluția pentru acest lucru este ca adulții să se vaccineze.

Soluţia asta este ca toţi cei care îşi doresc să îşi protejeze copiii şi să aibă copiii la şcoală cât mai mult timp, ar trebui să opteze, în familie pentru vaccinare. Eu aşa văd lucrurile. Acasă nu te duci cu certificatul verde. Acasă te duci şi vrei să ai grijă de cei apropiaţi ţie”, a spus Alexandru Rafila.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rafila, despre scandalul Pantelimon: E de nepermis să compromiți medici pentru mize personale. Colegiul Medicilor să ia măsuri

Anticoncepționalele ar putea fi compensate pe bază de rețetă medicală. Anunțul ministrului Sănătății

Rafila, despre tratarea pacienților: „Cele 2 sectoare, public și privat, nu trebuie să fie considerate opuse. Vreau să găsim o soluție”

Mai multe medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai. Anunțul Ministerului Sănătății

Partenerii noștri