Live

Băiat de 18 ani, cercetat după ce a lovit un bărbat cu pumnul, acesta decedând după ce a căzut și s-a lovit la cap

Data publicării:
Băiat de 18 ani, cercetat după ce a lovit un bărbat cu pumnul, acesta decedând după ce a căzut și s-a lovit la cap.

Un băiat în vârstă de 18 ani din Bihor este cercetat penal după ce, în noaptea de luni spre marţi, a lovit un bărbat cu pumnul în faţă, iar în urma căzăturii acesta a murit pentru că s-a lovit puternic cu capul de asfalt.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, incidentul a avut loc în satul Lugaşu de Sus, iar tânărul este cercetat pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

„În timp ce se afla pe DC 168 în comuna Lugaşu de Jos, sat Lugaşu de Sus, inculpatul V.F. i-a aplicat victimei L.A. (în vârstă de 47 de ani) o lovitură cu pumnul în zona feţei în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă a DC 168, lovindu-se puternic în zona occipitală de asfalt, fapt ce i-a cauzat insuficienţă cardiorespiratorie acută, consecinţa fracturii craniene cu hemoragie şi contuziei meningo-cerebrale, leziuni ce au condus la decesul victimei”, au transmis procurorii.

Anchetatorii arată că tânărul a fost înjurat şi ameninţat anterior de către bărbatul pe care l-a lovit.

„Agresarea victimei de către inculpat a avut loc sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de acţiunile provocatoare ale victimei L.A., care a adresat injurii repetate inculpatului şi membrilor familiei acestuia, aducând în acest mod atingere gravă demnităţii persoanei şi de ameninţarea inculpatului de către victimă cu acte de violenţă prin manevrarea de către acesta din urmă a unui obiect contondent dur (hamfău metalic)”, se arată în comunicat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus măsura controlului judiciar faţă de băiatul de 18 ani pe o durată de 60 de zile.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din Bihor și-ar fi ucis fiul, iar apoi a sunat la 112 să spună că bărbatul s-a sinucis

Un tânăr de 22 de ani a fost prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, în Piatra Neamț

Un bărbat din Neamț a murit după ce un copac a căzut peste el

Recidivist reţinut după ce în urmă cu două luni a omorât o femeie şi i-a ascuns trupul pe un teren de lângă un fost poligon de tragere

Partenerii noștri