Live

BBC: Cea mai urmărită finală Eurovision din istoria competiţiei. Care a fost media de telespectatori

Data publicării:
Cea mai urmărită finală Eurovision din istoria competiţiei. Foto: Profimedia Images

Concursul de cântece Eurovision de sâmbătă seara de la Liverpool a fost cea mai urmărită finală din istoria competiţiei, potrivit BBC. 

În Marea Britanie, a existat un vârf de cinci minute când 11 milioane de oameni au urmărit show-ul şi o rată medie de 9,9 milioane, ceea ce echivalează cu o cotă de audienţă TV de 63%.

Recordul anterior a fost deţinut de finala din 2011, când o medie de 9,5 milioane au urmărit spectacolul. Anul trecut, finala de la Torino a fost urmărită în medie de 8,9 milioane de telespectatori. 

Concursul a fost câştigat de favorita caselor de pariuri Loreen din Suedia, care a făcut, de asemenea, istorie devenind prima femeie care a câştigat concursul de două ori. Ea a triumfat sâmbătă cu balada "Tattoo", la mai mult de un deceniu după victoria ei din 2012 cu "Euphoria". 

Concursul de anul acesta ar fi trebuit să aibă loc în Ucraina, după victoria de anul trecut a Kalush Orchestrei şi a cântecului lor "Stefania". Din cauza războiului, s-a decis ca Marea Britanie, vicecampiona de anul trecut, să găzduiască anul acesta concursul în numele Ucrainei, Liverpool fiind ales ca oraş gazdă. Oraşul a promis „cea mai grozavă petrecere vreodată” şi nu a dezamăgit. 

După succesul şocant de anul trecut al lui Sam Ryder, cu 466 de puncte pentru melodia sa "Space Man", Marea Britanie a revenit la realitate cu participanta de anul acesta Mae Muller. Cu 24 de puncte, Muller a terminat pe locul 25 cu piesa "I Wrote a Song", un triumf comparativ cu rezultatul din 2021 - 0 puncte pentru "Embers" a lui James Newman. 

România nu s-a calificat în finala de anul acesta, notează News.ro. Concurentul Theodor Andrei nu a reuşit să convingă cu melodia sa „D.G.T. (Off and on)” în semifinala a doua. Potrivit eurovisionworld.com, care a afişat punctajele înregistrate de participanţi, reprezentantul României nu a primit niciun punct. La fel şi San Marino. 

Republica Moldova, reprezentată de Pasha Parfeni, cu melodia "Soarele şi luna", a terminat concursul pe locul 18. 

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum a ajuns o melodie care a terminat pe ultimul loc la Eurovision să răstoarne cea mai veche dictatură fascistă din Europa

Israel va rescrie versurile cântecului său propus la Eurovision pentru a-şi garanta participarea în concurs

Israelul ameninţă că se retrage de la Eurovision dacă i se cere să îşi schimbe cântecul

Jurgen Klopp se desparte de Liverpool la finalul sezonului: Iubesc totul la Liverpool, dar sunt convins că este ceea ce trebuie să fac

Partenerii noștri