Live

Bogdan Aurescu: Războiul din Ucraina trebuie să înceteze cât mai curând

Data publicării:
Bogdan Aurescu, ministrul de externe al României Foto: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a făcut un apel la încetarea războiului din Ucraina cât mai curând. Acesta face rău Ucrainei, Europei și, nu în ultimul rând, face rău Rusiei, a spus ministrul.

„Suntem afectaţi cu toţii de acest război care nu trebuie să uităm în niciun moment că trebuie să înceteze. Noi, în continuare, trebuie să cerem Federaţiei Ruse să înceteze acest război ilegal, nejustificat, neprovocat, ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei care face rău Ucrainei, care face rău regiunii, Europei, lumii întregi şi, nu în ultimul rând, face rău Rusiei. Prin urmare, şi astăzi apelul nostru pe care l-am pronunţat aici la Bucureşti a fost că războiul trebuie să înceteze cât mai curând”, a spus Aurescu, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, potrivit Agerpres.

Germania sprijină Ucraina financiar, economic, energetic, dar şi pe plan militar, a declarat, la rândul său, ministrul de Externe, Annalena Baerbock, care a coprezidat reuniunea de la Bucureşti alături de Bogdan Aurescu şi secretarul de stat francez pentru Dezvoltare, francofonie şi parteneriate internaţionale, Chrysoula Zacharopoulou.

„Trebuie să existe sprijin pe toate fronturile. Războiul este unul hibrid şi răspunsul trebuie să fie la fel. Nu sprijinim doar Moldova, ci şi Ucraina, financiar. Vom sprijini economic, energetic, dar şi când vine vorba despre deminare, pentru că, după cum am auzit în ultimele săptămâni, una dintre probleme sunt minele din toată ţara, mai ales din oraşele şi satele care au fost eliberate. Minele sunt încă acolo. Susţinem Ucraina din diverse perspective şi avem discuţii permanente pe această temă cu partenerii noştri şi în cadrul Guvernului german pentru a oferi şi mai mult sprijin militar. Vom oferi Ucrainei sistemul antiaerian cel mai avansat pe care îl putem avea, care va veni în curând, dar ne uităm şi la un sprijin suplimentar când vine vorba de vehicule armate”, a precizat ea.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A apărut în public la o lună după ce a fost stropit cu acid și i-a lăsat mască pe toți! Imagini greu de privit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moscova transmite Washingtonului că nu sunt motive de îngrijorare privind navele militare ruse din Cuba: „Este o practică normală”

Zelenski spune că se așteaptă la decizii importante pentru Ucraina la summit-ul G7

Coreea de Nord ar putea creşte livările de muniţii către Rusia în urma vizitei lui Putin

Opt țări europene, printre care și România, cer restricții pentru deplasarea diplomaților ruși în UE 

Partenerii noștri