Live

Campionatul mondial de gaming are loc pe Arena Naţională fără spectatori. Premii de 40 de milioane de dolari

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Campionatul mondial de gaming Dota 2 se va desfăşura în această săptămână, la Bucureşti, pe Arena Naţională, dar fără spectatori, având în vedere contextul pandemic, precizează consilierul municipal USR PLUS Nicorel Nicorescu.

"Începând din această săptămână, campionatul 'The International 2021', campionatul mondial Dota 2 începe la Bucureşti! Din păcate, organizatorii au stabilit că acesta se va desfăşura fără spectatori pe Arena Naţională din cauza condiţiilor pandemice din România. Organizatorii au returnat banii pentru toate biletele vândute anterior. Bucureştiul, cum am promis, va beneficia financiar de organizarea competiţiei aici. Vor fi prezente 18 dintre cele mai bune echipe din lume, care luptă pentru o bucată a fondului de premii de 40 de milioane de dolari şi pentru Aegis of the Immortal", scrie acesta, pe Facebook.

Pe de altă parte, consilierul municipal îi îndeamnă pe cei interesaţi să urmărească evenimentul, începând cu etapa grupelor din 7-10 octombrie, pe eGG Network.

Pe 8 iulie, primarul general, Nicuşor Dan, anunţa că Bucureştiul va găzdui anul acesta cel mai mare eveniment internaţional de sporturi electronice - Campionatul Internaţional de Gaming - DOTA2, scrie Agerpres.

"Sunt fericit să vă anunţ că am încheiat un acord cu firma americană Valve pentru organizarea celui mai mare eveniment internaţional de sporturi electronice din acest an. Este o competiţie care se va desfăşura aici, pe Arena Naţională, în a doua decadă a lunii octombrie, 12-17 octombrie. Este o competiţie care va fi vizionată de aproximativ 80 de milioane de oameni din întreaga lume, cu premii de 40 de milioane de dolari, din care 16% merg la bugetul statului român, sub formă de impozite. Pentru comparaţie, premiile de la Wimbledon din acest an sunt de 48 de milioane de dolari. Este evenimentul de sporturi electronice cu cel mai mare premiu din istorie", preciza Nicuşor Dan.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri