Live

Cât costă brazii de Crăciun în 2019?

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Romsilva scoate la vânzare 40.000 de pomi de Crăciun.  26.000 dintre pomii de Crăciun oferiți de Romsilva sunt brazi, iar restul de 14.000 provin din specia molid. Prețurile de vânzare sunt stabilite în funcție de înălțime și de specie.

Prețurile vor varia între 15 și 35 de lei, potrivit Agerpres. Astfel, molizii cu înălțimi între 70 de centimetri și 1,3 metri vor costa 15 lei bucata, iar brazii cu înălțimi cuprinse între 2 și 3 metri vor costa 35 de lei. Prețurile menționate nu includ TVA.

Din totalul de 40.000 de pomi de Crăciun, 27.000 provin din culturi specializate şi pepiniere silvice, iar 13.000 din lucrări silvo-culturale, precizează Romsilva.

În anul 2018, regia a scos pe piaţă o cantitate similară, în jur de 40.000 de pomi de Crăciun, dar a avut şi o ofertă de peste 35.000 de brazi plantaţi în ghivece, la un preţ între 35 şi 250 de lei, în funcţie de mărime şi de costurile cu ambalarea.

Reprezentanţii Romsilva precizează că solicitările pentru exemplare cu înălţimi mai mari de 3 metri sunt considerate comenzi speciale, iar preţul se aprobă de fiecare direcţie silvică în parte, pornind de la tariful minim de 25 lei/metru. Valorificarea acestora se face de către direcţiile silvice din cadrul regiei, prin ocoalele silvice din subordine. 

Şeful Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a anunţat recent că intenţionează ca în anii următori regia să pună pe piaţă doar brazi în ghivece astfel încât aceştia să poată fi ulterior plantaţi.

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva administrează 3,11 milioane de hectare de pădure aflate în proprietatea publică a statului, adică aproximativ 47% din întregul fond forestier naţional de 6,5 milioane hectare.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O floare rară, declarată monument al naturii, a înflorit în România. Cei care rup laleaua pestriță riscă o amendă uriașă

Romsilva cere turiștilor să nu mai rupă ghioceii din unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din România

Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri ale Romsilva a fost închis de Instanța supremă. Faptele s-au prescris

Nebun de bucurie. Pui de cerb, surprins la bălăceală într-o baltă din pădure, în Munții Retezat

Partenerii noștri