Live

Cum s-a produs explozia de la Călimănești (ISU Vrancea)

Data actualizării: Data publicării:
Urmările incendiului de la Călimănești. Sursă foto: ISU Vrancea

Explozia de la magistrala de gaz de la Călimăneşti din judeţul Vrancea a fost cauzată de executarea lucrărilor pe şantierul Autostrăzii Moldovei A7 - este concluzia investigaţiei pompierilor la faţa locului, a informat joi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

„În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că a fost vorba despre o explozie urmată de incendiu din cauza fisurării magistralei de transport gaze naturale şi apariţia scânteilor mecanice, urmare a executării lucrărilor pe şantierul autostrăzii A7”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Florin Olaru, citat de Agerpres.

Presa locală a scris că muncitorii care au provocat incendiul de pe șantierul autostrăzii A7 în noaptea de miercuri spre joi ar fi lovit cu un utilaj de săpat o conductă magistrală de gaze, ceea ce ar fi dus la explozia în urma căreia patru dintre ei au murit, iar alți cinci au fost răniți.

Oamenii erau angajați la firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu și lucrau în schimbul 3, pentru a termina mai repede lucrările la A7. 

Angajații firmei lui Umbrărescu lucrează în trei schimburi pentru a termina cât mai repede autostrada, de aceea se aflau pe șantierul din satul Călimănești, Vrancea, după miezul nopții, scrie Ziarul de Vrancea

Ei ar fi lovit cu utilajul de săpat o conductă magistrală de gaze, iar scânteile au provocat explozia puternică și incendiul în urma cărora patru muncitori au murit, iar alți cinci au fost răniți.

Alimentarea cu gaze naturale nu a fost întreruptă la Focşani, Adjud şi Odobeşti.

Cele cinci persoane rănite în urma exploziei de la Călimăneşti au ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Adjud cu mijloace proprii.

Doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, victime ale exploziei de la magistrala de gaz de la Călimăneşti, care prezentau arsuri pe 65%, respectiv 40% din corp, au fost preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti, a informat, joi dimineaţă, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A apărut în public la o lună după ce a fost stropit cu acid și i-a lăsat mască pe toți! Imagini greu de privit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un camion și o cisternă s-au ciocnit puternic, pe o șosea din județul Bihor. Ambele au luat foc

Patronii stației GPL din Crevedia au fost trimiși în judecată. Cosmin Stîngă şi Ionuţ Doldurea sunt acuzați de trei infracțiuni

Incendiu la centrala de la Cernavodă. Mai mulți angajați au fost evacuați. Pompierii au stins flăcările

Sute de animale au fost ucise într-un incendiu dintr-o piața celebră din Bangkok. 100 de magazine au fost mistuite de flăcări

Partenerii noștri