Live

Galerie Foto "Doar o minune" ar putea face ca podul de la Brăila să fie gata la timp. Ce se întâmplă pe șantierul Golden-Gate-ului peste Dunăre

Data actualizării: Data publicării:
Podul suspendat peste Dunăre ar trebui să fie inaugurat peste o lună, dar termenul asumat de constructor pentru finalizarea proiectului, nu va fi respectat. FOTO: captură Youtube Raducu P Drum

Podul suspendat peste Dunăre ar trebui să fie inaugurat peste o lună, dar termenul asumat de constructor pentru finalizarea proiectului, nu va fi respectat. Stadiul lucrărilor e abia la 80%, anunță CNAIR. Doar printr-o minune Golden Gate-ul României, așa cum a fost denumit podul de la Brăila, ar putea fi gata conform promisiunii inițiale a constructorului, spun reprezentanții Companiei de Drumuri.

Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR a declarat la Digi24 că "dacă nu se întâmplă o minune" până la finalul anului, șansele ca podul să fie deschis circulației sunt foarte mici.

"Am fost toți acolo la șantier acum o lună și am văzut acel grafic în care se spunea că în 18 decembrie, drumurile de acces și podul vor putea fi deschise circulației.

Dacă nu se întâmplă ceva minune în această lună și jumătate până la finalul anului, șansele ca podul să fie deschis sunt foarte mici.

Minunea ține de modul în care antreprenorul înțelege să se mobilizeze pe șantier.

Ne-au cerut prezență mai mare în șantier a CNAIR, săptămânal suntem acolo, avem și consultant. Ține de constructor să aștearnă straturile de asfalt, să monteze parapetul, să traseze marcajele, să finalizeze tot ce înseamnă drumuri de acces. Ține de capacitatea constructorului de a respecta ce a promis.

Acum, (constructorul – n.r.) are tot ce îi trebuie", a declarat Alin Șerbănescu.

El a spus că pentru întârzierea proiectului, constructorului riscă sancțiuni.

"A mai primit. Sper că înțelege că dincolo de aceste conduite e vorba de imaginea sa ca firmă. Firma japoneză și-a văzut de treabă, și-a respectat contractul chiar mai devreme. Rămâne ca și partea italiană să își respecte contractul.

Nu e o minune dumnezeiască, poate fi făcută de oameni dacă se mobilizează", a adăugat purtătorul de cuvânt al Companiei de Drumuri.

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat la Interviurile Digi24.ro, că speră ca termenul de finalizare a podului de la Brăila, la sfârșitul lui 2022, să fie respectat, așa cum s-a angajat constructorul, dar că în anumite situații o companie "poate să speculeze aceste declarații ale ministrului și să forțeze soluții tehnice care nu sunt acceptate". 

Sorin Grindeanu a declarat în septembrie că reprezentanţii firmei care construieşte podul de la Brăila parcă ar avea "dublă personalitate", deoarece când sunt vizite pe şantier constructorul afirmă de fiecare dată că obiectivul va fi finalizat până la sfârşitul anului, dar apoi trimite înştiinţări că acesta va fi gata peste trei ani.

"Am fost în urmă cu 3 săptămâni la fața locului. (...)  Am considerat necesar să merg acolo, să fac public acest lucru și au fost și reprezentanții mass-media și am cerut să vină cu un grafic asumat pe care l-au pus pe un panou acolo, i-am rugat pe colegii dumneavoastră din presă să-l filmeze. (Constructorul – n.red.) a spus în continuare, când am fost acolo, că se va da în circulație pe anumite variante la finalul acestui an. Aceste variante înseamnă: proiectul final, adică pod plus drumuri de legătură, descărcare pe malul brăilean în drumul expres Brăila – Galați, care se finalizează la anul și nu ține de acest proiect - e altă companie, prin contract trebuie să fie finalizat la anul - iar descărcarea principală de pe pod pe malul brăilean ar trebui să vină în acel drum expres; pe malul tulcean sunt două descărcări de pe pod, una pe Măcin și una pe Jijila. 

Ceea ce ar trebui să se dea în circulație în acest an, dincolo de pod în sine, ca drumuri de legătură, pe malul tulcean să se meargă pe varianta de Măcin iar pe malul brăilean pe variantele deja existente acum cum se ajunge la pod plus câteva lucrări secundare. Asta este varianta fericită de dare în circulație la sfârșitul acestui an, urmând ca pe parcursul anului viitor să se termine și drumul expres Brăila – Galați iar descărcarea să vină în acel drum expres și să termine a doua variantă de descărcare, pe malul tulcean, spre Jijila", spunea Sorin Grindeanu. 

Oficialul din Guvern sublinia că vor fi penalități în cazul în care constructorul nu respectă graficul de finalizare a proiectului. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) Pop-up-ul de Infrastructură, soluția simplă a mediului privat pentru problemele complexe de sustenabilitate

Grindeanu anunță un pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol

Guvernul a aprobat proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi mediu în valoare totală de 260 milioane lei

Cu 48 de km noi de autostradă în 2023, România n-a trecut de borna de 1.000 de km. A reușit acum, cu o porțiune din Centura Capitalei

Partenerii noștri