Live

„AHA!”, o metodă de a preda matematica ce îi încântă pe elevi

Data publicării:
Copii bucuroși că învață matematica în parc Foto: captură TV

Problemele la matematică le dau bătăi de cap atât copiilor, cât și părinților. În plus, metoda învechită de predare din școli și dificultatea materiei îi fac pe unii elevi să urască matematica încă din primii ani de studiu. De aceea, o fostă absolventă de ASE încearcă să le predea celor mici prin exemple desprinse din realitate. Este, mai degrabă, o combinație de matematică pură, logică și multă distracție. Metoda se numește „AHA!”, iar numele ei exprimă chiar încântarea copiilor care reușesc să deslușească misterele ecuațiilor.

„Astăzi facem despre fracții și ne jucăm. Vă deschideți mintea, facem despre fracții, facem matematică, ne gândim la orice. Și hai să începem cu o provocare: eu scriu pe flipchart ceva și vreau să-mi spuneți voi la ce ați putea să vă gândiți când spuneți asta: fracție subunitară” - le spune profesoara elevilor.

Răspunsurile nu întârzie să vină:

- O pizza împărțită în 4 și a fost mâncată 3 bucăți.

- Hai să ne gândim la alte lucruri în care am putea să vedem sau să auzim de 3/4. Muzică... - sugerează profesoara.

- AHAAAAAA!!! spun copiii.

Un parc plin de soare, un grup de copii curioși, imaginația lăsată să zboare și câteva obiecte banale. De atât are nevoie o fostă absolventă de ASE, în continuare pasionată de matematică, pentru a-i convinge pe cei mici că noțiunile matematice au rost în viața de zi cu zi.

- Trei mere împărțite în mod egal la 5 copii. Cum faceți? Trei felii din fiecare măr și nu vă trebuie matematică.

- E mult mai ușor. Pentru că nu trebuie să împarți fracțiile, poți pur și simplu să împărți un măr și să mănânci atâtea părți și din câte părți e tăiat să vezi cât ți-a mai rămas. Ai așa un exemplu real, ca un obiect. Fără exemplu e mai greu, recunoaște un elev.

Metoda de predare se numește AHA și este potrivită pentru copiii care vor să își antreneze gândirea și creativitatea. Fără să se abată de la programa școlară, cei mici sunt pregătiți, prin joc și joacă, pentru olimpiade și concursuri școlare.

- Cum e să înveți în parc?

- E distractiv pentru că e o pauză continuă și nu simți că înveți ceva, înveți fără să îți dai seama. Matematica nu se exprimă numai prin ecuații, de exemplu o floare se dezvoltă și este foarte simetrică și respectă șirul matematic al lui Fibonacci, adică 1-1-2-3-5-8-13 și 21, explică o fetiță.

În loc să fie nevoiți să memoreze concepte sau formule, elevii sunt încurajați să învețe prin ascultare, să facă presupuneri și să descopere singuri. 

„Metoda vizuală care se folosește în predare este foarte eficientă. Mă ajută pe mine să traduc ceea ce învață la școală într-un limbaj pe care să-l înțeleagă și să-l vadă. Le dezvolt dorința de a înțelege, de a aplica, de a simplifica și de a se folosi ca și instrument în viața reală de tot ceea ce învață. Și pentru mine e o încântare să aud că performanța la școală a crescut și au note bune”, spune Christine Demeter, fondator „AHA!”

Astfel de ateliere durează o oră și jumătate, iar copiii sunt organizați pe grupe de vârstă.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scandal la un liceu renumit din București. Un profesor le-a dat elevilor un test pe care nici măcar el nu l-a putut rezolva

Cea mai simplă problemă de matematică ar putea fi imposibil de rezolvat. Ce este conjectura lui Collatz

Nicușor Dan: Programa la matematică este prea încărcată. Materia trebuie predată cu exemple care se pot aplica în viața reală

VIDEO Mai ușoare decât problemele Bucureștiului. Nicușor Dan rezolvă subiectele de matematică de la simularea pentru Bacalaureat 2024

Partenerii noștri