Live

Povestea impresionantă a elevului care a terminat școala cu 10 pe linie, deși a făcut zilnic naveta 40 km, între oraș și satul natal

Data actualizării: Data publicării:
Gabriel Rusu este șef de promoție la Liceul Teoretic „Ion Luca”, din Vatra Dornei FOTO: Monitorul de Suceava

Gabriel Rusu este șef de promoție la Liceul Teoretic „Ion Luca”, din Vatra Dornei, județul Suceava. În cei 4 ani de liceu n-a luat niciodată o altă notă decât 10. Însă performanța lui vine după sacrificii inimaginabile.

Gabriel este din satul Ciocănești și pe toată perioada liceului a făcut zilnic naveta între satul natal și Vatra Dornei, adică 40 de kilometri dus-întors, relatează Monitorul de Suceava.

„Erau cam 40 de minute dus, 40 de minute întors. Plecam la 7.20 dimineața și ajungeam aproape de 15.00. Mai rău a fost în clasele a IX-a și a X-a, când am prins niște autobuze mici, microbuze aglomerate și mie îmi era rău de mașină. Microbuze de 20 de locuri în care eram 40 de persoane. Exceptând partea asta, e obositor, dar și frumos, mai ai ocazia să socializezi și devine rutină la un moment dat”, a declarat Gabriel pentru sursa citată.

Dar din cauza pandemiei o perioadă de timp n-a mai fost nevoit să facă naveta, pentru că orele au fost susținute online. Privind înapoi, Gabriel spune că ar fi preferat să meargă la școală, chiar și în condițiile lui, pentru că i-a lipsit mult socializarea.

Absolventul de 10 nu are deloc emoții pentru Bacalaureat și așteaptă cu nerăbdare rezultatele. A ales să facă Medicina și se pregătește acum pentru examenul de admitere la Universitatea de Medicină din Iași de la sfârșitul lunii iulie.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gaz periculos depistat în școli și grădinițe din 16 județe. E considerat unul dintre factorii de risc pentru cancerul pulmonar

"Eu am venit cu prezența". Elevii care repetă simularea examenelor naționale după notele dezastruoase luate speră "la un 5 cel mult"

Scandal la un liceu renumit din București. Un profesor le-a dat elevilor un test pe care nici măcar el nu l-a putut rezolva

Elevii din Polonia au scăpat de temele obligatorii: „Sunt mulţumită, pentru că nu-mi plăceau prea tare temele”

Partenerii noștri