Live

Accident cu doi morţi şi trei răniţi grav, între Râmnicu Vâlcea şi Horezu

Data publicării:

Două persoane au murit şi alte trei sunt grav rănite în urma unui accident rutier produs marţi dimineaţă pe drumul naţional 67, în judeţul Vâlcea, unde un autoturism şi o dubă s-au ciocnit, relatează News.ro.

Accidentul a avut loc între localităţile Râmnicu Vâlcea şi Horezu, la ora 5 şi 53 de minute, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Cătălin Popescu.

Primele date de la locul accidentului arată că un autoturism şi o dubă s-au ciocnit violent, iar în urma accidentului doi oameni au murit pe loc iar alţi trei sunt răniţi, starea acestora fiind gravă.

Şoferul dubei a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă, iar autovehiculul a pătruns pe contrasens şi s a ciocnit frontal cu autoturismul, au precizat reprezentanţii poliţiei judeţene Vâlcea.

Mai multe ambulanţe de la Serviciul judeţean Vâlcea precum şi echipajele de descarcerare din cadrul ISU au intervenit la faţa locului.

Ancheta poliţiei va stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O alunecare de teren a blocat circulaţia pe ambele sensuri între Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu, pe DN 67

Accident grav pe DN 67: Doi bărbați au decedat și o tânără a fost rănită grav după impactul frontal dintre două mașini

DN 67 este un coșmar pentru şoferi. Drumul este plin de pietre

Partenerii noștri