Live

Avenul Negru, grota verticală de 90 de metri, a mai făcut o victimă

Data publicării:

O tragedie, moartea unui tânăr din Ungaria într-o peșteră din Apuseni, servește drept lecție sumbră turiștilor imprudenți. Bărbatul a fost găsit fără viață într-o grotă verticală adâncă de aproape 90 metri.

Căutările fuseseră reluate marți dimineață în Padiș pentru a cincea zi consecutiv. Tânărul de 29 de ani fusese dat dispărut de familie vinerea trecută. Atunci, echipele de căutare i-au găsit rucsacul cu aparatul foto și portmoneul cu acte lângă Avenul Negru, o peșteră verticală foarte periculoasă pentru turiștii neexperimentați.

O echipă de salvatori a coborât în Avenul Negru. După o oră de căutări și din a doua încercare, salvamontiștii au găsit în cele din urmă trupul neînsuflețit al tânărului.

„A suferit leziuni incompatibile cu viața. Zona unde a fost găsit este una extraordinar de dificilă. În cădere, a antrenat și niște bușteni care au căzut peste el și într-o primă fază va trebui degajat”, a explicat Lucian Nistor - director tehnic la Serviciul Salvamont Bihor. 

Aducerea la suprafață a trupului neînsuflețit a presupus o acțiune complexă, în care au fost implicați mai mulți salvatori. Avenul Negru nu poate fi accesat decât cu echipament special de coborâre, iar poziția în care a fost găsit cadavrul a făcut și mai dificilă aducerea sa la suprafață.

Avenul Negru, ca de altfel toate avenurile din Munții Apuseni, este periculos din cauza distanței mari pe verticală, care depășește câteva zeci de metri.

Salvamontiștii cred că tânărul de 29 de ani filma zona cu o dronă și a căzut în gol.

Ancheta Poliției va stabili acum ce s-a întâmplat.

Avenul Negru a mai făcut o victimă acum trei ani. Un bărbat din Cluj-Napoca s-a prăbușit în hău sub privirile soției și ale copilului, când încerca să le facă o fotografie.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din Bihor și-ar fi ucis fiul, iar apoi a sunat la 112 să spună că bărbatul s-a sinucis

Cetățeni maghiari, cercetați pentru evaziune fiscală de 1 milion de euro cu hrană pentru animale în România

Un copil de 15 ani din Bihor a urcat la volan și a provocat un accident rutier, când a fost depășit în trafic

Cea mai bătrână barză din România. Are 21 de ani și se întoarce, an de an, în cuibul său din Bihor

Partenerii noștri