Live

Capsula Peregrine, care trebuia să ajungă pe Lună, se va prăbuși pe Pământ

Data publicării:
Capsula Peregrine, care trebuia să ajungă pe Lună, se va prăbuși pe Pământ. Foto: Profimedia Images

Capsula Peregrine, care a ratat obiectivul de a realiza prima alunizare comercială, urmează să se prăbuşească joi, în mod controlat, pe Pământ, transmite DPA, preluată de Agerpres.

Capsula ar trebui să ardă în atmosfera terestră deasupra sudului Oceanului Pacific, la o distanţă de aproximativ 1.000 de kilometri nord de Noua Zeelandă, vineri, în jurul orei locale 10:00 (21:00 GMT, joi), a anunţat compania Astrobotic, cu sediul în Pittsburgh, Statele Unite.

O conferinţă de presă comună cu agenţia spaţială americană NASA este programată pentru ziua de vineri.

Misiunea privată Peregrine a fost lansată săptămâna trecută de la centrul spaţial Cape Canaveral din statul american Florida. La scurt timp după lansare s-a produs o defecţiune la sistemul de propulsie, care a condus la o scurgere de combustibil. Inginerii au reuşit să stabilizeze capsula pentru o perioadă, însă obiectivul de a asoliza pe Lună a fost abandonat.

Capsula urma să aselenizeze în februarie într-o zonă numită Sinus Viscositatis şi să efectueze astfel prima misiune americană - fără echipaj uman - pe Lună după misiunea Apollo, din urmă cu peste 50 de ani.

Start-upul american Astrobotic a lansat modulul de aselenizare Peregrine la 8 ianuarie, la bordul noii rachete Vulcan Centaur a grupului ULA din care fac parte Boeing şi Lockheed Martin.

Pe lângă echipamente ştiinţifice, nava spaţială transporta bunuri ale clienţilor privaţi ai companiei Astrobotic. De asemenea, trebuia să transporte pe Lună echipamente ştiinţifice pentru NASA în valoare de 108 milioane de dolari.

Până în prezent, doar Statele Unite, fosta Uniune Sovietică, China şi India au reuşit să plaseze cu succes vehicule spaţiale pe suprafaţa Lunii. Dintre acestea, doar Statele Unite au reuşit să trimită oameni pe Lună.

Astrobotic va avea o nouă şansă în noiembrie, cu modulul Griffin, care va transporta astromobilul VIPER al NASA la polul sudic al Lunii.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce se întâmplă când cazi într-o gaură neagră? Simulare realizată de un supercomputer NASA

Astronomii au găsit, în sfârşit, o planetă asemănătoare Pământului, care are și atmosferă. De ce nu poate fi locuită 55 Cancri

Nava spațială creată de Boeing n-a fost lansată nici azi. Numărătoarea inversă a fost oprită cu două ore înainte de decolare

„Este un zbor de testare”. Nava spațială creată de Boeing va fi lansată în premieră în spațiu cu astronauți la bord

Partenerii noștri