Live

Imagini de la furtuna puternică de luni, din București. 12 copaci au fost doborâți, 2 oameni au fost răniți

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Dan Mihai Balanescu

A expirat codul galben de furtuni valabil pentru 33 de judeţe. Însă meteorologii spun că fenomenele meteo violente ar putea, în continuare, să se producă, în toată ţara.

Luni seară, în Bucureşti, 2 oameni au fost răniţi de crengile copacilor rupţi de vânt. Pompierii au intervenit pentru a ridica de pe drumuri mai mulţi arbori şi spun că, în 10 cazuri, aceştia erau căzuţi peste maşini.

După o zi în care temperaturile au urcat până la 28 de grade Celsius, cerul Capitalei a fost acoperit de nori în doar câteva minute. Odată cu ploaia torenţială au venit şi rafalele violente de vânt.

În scurt timp, în multe zone ale oraşului circulaţia a devenit foarte dificilă. Ploaia a fost atât de abundentă, încât apa a acoperit străzile.

12 copaci au fost doborâţi de vânt. Zece dintre ei au căzut peste automobile parcate în apropierea lor.

FOTO: Dan Mihai Bălănescu

În gara Obor, din estul Capitalei, ploaia a trecut prin acoperişul clădirii.

Problemele au continuat pe calea ferată. Zeci de călători aflaţi într-un tren care venea de la Constanţa au rămas în câmp, la câţiva kilometri de oraş. Garnitura a fost blocată, timp de trei ore, din cauza unei avarii la reţeaua electrică, în urma furtunii.

A plouat torenţial şi în judeţul Teleorman. În Zimnicea, mai multe gospodării au fost inundate iar oamenii au cerut ajutorul pompierilor. 4.000 de abonaţi au rămas fără energie electrică, după ce vântul a rupt copaci şi cabluri.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Burduja i-a oferit lui Nicușor Dan Planul său pentru București: „Să vadă cum putea fi un bun primar”

Cum a fost răpit bărbatul din București. Polițiștii au văzut imagini de pe camerele de supraveghere de la complexul rezidențial

Bărbat răpit în București, din fața unui complex rezidențial. Polițiștii l-au găsit la câțiva kilometri distanță

Nicușor Dan spune că n-a văzut niciodată un șobolan în București: „Există, dar sunt puțini”

Partenerii noștri