Live

Incident grav în Arad: Focuri de armă trase în timpul unui conflict izbucnit în stradă

Data publicării:
Foto: Facebook/Poliţia Română

Mai multe focuri de armă au fost trase, vineri, în timpul unui conflict izbucnit între două grupuri de bărbaţi, în municipiul Arad, şapte persoane fiind duse la audieri după intervenţia poliţiştilor, potrivit Agerpres.

Incidentul a avut loc în cartierul Aradul Nou, unde două grupuri de bărbaţi au avut un conflict spontan, iar un tânăr a folosit o armă pentru a trage mai multe focuri.

Poliţiştii au intervenit în urma unui apel la 112, fiind trimise echipaje ale Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

"S-a constatat că a izbucnit un conflict spontan între trei arădeni, de 20, 30 şi 39 de ani şi alte patru persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 52 de ani, din judeţul Timiş şi judeţul Arad. Unul dintre participanţi, de 22 de ani, din Arad, ar fi executat mai multe focuri de armă, unul din proiectile lovind portiera unui autoturism parcat, proprietatea unuia dintre participanţii la scandal", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

Poliţiştii au verificat casa în faţa căreia a avut loc incidentul şi au găsit două încărcătoare, unul cu 17 cartuşe cu capse nepercutate şi celălalt cu două cartuşe.

Toate persoanele implicate în incident au fost duse la sediul IPJ Arad în vederea audierii, iar cercetările se fac sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pentru infracţiunile de uz de armă letală fără drept, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pește uriaș, de peste 2 metri, capturat de un bărbat pe o baltă din Arad. Pescarii încearcă să-l prindă de 4 ani

Toţi candidaţii la un post în penitenciarul Arad au picat testul psihologic. Acum aduc acuzații grave

O femeie din Arad a fost prinsă în flagrant în timp ce lua 5.000 de euro mită de la o altă femeie, pentru a-i elibera soțul din arest

Cum l-a făcut Iranul mai puternic pe Benjamin Netanyahu. Opțiunile de pe masa premierului israelian (Politico)

Partenerii noștri