Live

Medicii legiști au anunțat de ce a murit agentul SASS din Alba. Avea doar 31 de ani și i s-a făcut rău imediat după ce a ieșit din tură

Data actualizării: Data publicării:
Agentul SASS din Alba, a murit subit la scurt timp după ce a ieșit din tură. Foto: Facebook / Federatia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar

Tânărul agent de la structura de intervenţie de la Penitenciarul Aiud care a decedat luni, după ce a ieşit din tură, a murit în urma unui infarct miocardic, potrivit autopsiei.

În vârstă de 31 de ani, Alexandru-Cristian D. S-a simţit rău imediat după ce a ieşit din serviciu, în faţa Penitenciarului. Transportat la spital, a intrat în stop cardiorespirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Luminiţa Prodan, în cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul uciderii din culpă, in rem.

Aceasta a menţionat, pentru Agerpres, că nu există suspiciuni cu privire la o moarte violentă.

De altfel, potrivit concluziilor medico-legale, rezultate marţi în urma efectuării necropsiei, s-a stabilit că moartea tânărului a fost provocată de un infarct.

Agentul lucra de un deceniu la structura de la Penitenciarul Aiud.

Unul dintre tinerii mei colegi, un tânăr care a crescut sub ochii mei, un tânăr pe care l-am îndrumat şi sfătuit, alături de care am participat la zeci de misiuni, împreună cu care am mâncat la aceeaşi masă ani de zile, unul dintre copiii mei, a plecat la ceruri! Azi dimineaţă, la ora 7,30, când am ieşit din serviciu, a fost ultimul coleg cu care am dat mâna. Acum, nu mai este! Doamne, cât de crudă poate fi viaţa, uneori! Rămas bun, prieten drag! Dumnezeu să te odihnească în pace! Penitenciarul Aiud şi SASS au pierdut un om de valoare. Noi, cei care am muncit alături de tine, am pierdut un prieten şi un camarad de nădejde, a transmis, luni seara, pe o reţea de socializare, un angajat al penitenciarului Aiud.

Şi reprezentanţii Sindicatului de la Penitenciarul Aiud au transmis un mesaj de condoleanţe.

„Dragi colegi, vă anunţ cu mare tristeţe şi durere în suflet despre trecerea la cele veşnice, la o vârstă prea tânără, a colegului nostru, Dreghici Alexandru-Cristian, care activa în cadrul grupei SASS, din cadrul Penitenciarul Aiud. Nu există cuvinte care să poată alina durerea şi tristeţea familiei, rudelor şi apropiaţilor. Noi, colegii lui, împărtăşim această mare pierdere, durere şi urăm multă putere familiei întru depăşirea acestei mari tristeţi! Ne-a părăsit un om de mare caracter, un om de mare valoare.Vom păstra pentru totdeauna în memoria noastră bunătatea şi înţelepciunea. Un specialist priceput şi un om cu o conduită ireproşabilă. Drum lin, în sus spre Cer! Dumnezeu să te odihnească în pace!, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FCSB a primit o lovitură chiar în seara în care a sărbătorit titlul! Ce se întâmplă în UEFA Champions League

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O biserică din lemn din Alba a ars complet după slujba de Înviere, din cauza unei lumânări lăsate aprinse

Toţi candidaţii la un post în penitenciarul Arad au picat testul psihologic. Acum aduc acuzații grave

Aterizare forţată a unui avion de mici dimensiuni în Alba. Pompierii au găsit aeronava răsturnată cu roţile în sus

Un urs de 300 de kilograme a fost eutanasiat în Alba. Animalul era grav rănit, după ce fusese lovit de un TIR

Partenerii noștri