Live

Percheziții la Pitești, la o grupare care racola minore pentru exploatare sexuală. O parte din victime au doar 5 ani

Data publicării:
Polițiștii au descins la persoanele care cazează refugiați ucraineni. Foto: Arhivă Digi 24

Nouă percheziții au avut loc în Argeș și Dâmbovița, la bărbați suspectați că au racolat fete, unele de doar 5 ani, din familii dezorganizate, pentru a le exploata sexual. Gruparea a vândut materiale pornografice cu 600 de euro minutul unui german, iar unele fete au și fost duse în Germania.

Potrivti IGPR, marți s-au desfășurat nouă percheziții domiciliare în județele Argeș și Dâmbovița, fiind vizate locuințele a 7 persoane cercetate pentru trafic de minori și pornografie infantilă.

Acestea sunt acuzate că ar fi obligat 9 minore (cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani) la producerea, în vederea difuzării, de materiale pornografice ori la alte forme de exploatare sexuală.

Materialele video realizate cu minorele ar fi fost transmise unui cetățean german, în schimbul unor sume cuprinse între 200 și 600 euro/minut audio sau video.

Totodată, trei dintre cei șapte membri ai grupării ar fi transportat o parte dintre minore în Germania, pentru a fi exploatate sexual de același cetățean german. Cei în cauză ar fi justificat deplasarea în străinătate cu promisiunea evaluării minorilor pentru oferirea unor eventuale burse educative.

„Minorele, ce provin din familii dezorganizate sau cu o situație materială precară, ar fi fost recrutate prin oferirea de bani și prin inducerea în eroare a părinților ori persoanelor în îngrijirea cărora se aflau, pentru obținerea consimțământului pentru ca fetele să poată părăsi teritoriul țării. În cauză, s-a colaborat cu autoritățile judiciare din Germania, probele fiind administrate în baza unui acord de constituire a unei echipe comune de anchetă, încheiat cu sprijinul Eurojust, unde a avut loc o reuniune de coordonare. Față de cei șapte bărbați au fost emise mandate de aducere, în vederea audierii la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești. Suportul de specialitate este asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activitate iau parte polițiști din cadrul Poliției Orașului Găești, jandarmi din Argeș, dar și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, pentru luarea măsurilor de protecție socială față de minori”, informează IGPR.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka are o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Percheziții DNA la locuința și biroul vicepreședintelui Consiliului Județean Gorj în legătură cu mai multe contracte de achiziții

Percheziții la casa primarului din Gorj nostalgic după Ceaușescu. E acuzat că a folosit combustibil pe banii comunității

Percheziții în Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Mai multe animale, salvate de polițiști

Percheziții în Satu Mare după ce Poliția a primit sesizări că 350 de familii de albine ar fi murit din cauza pesticidelor

Partenerii noștri