Live

Şase bărbaţi reţinuţi după ce s-au bătut într-un bar. Un tânăr a ajuns la spital

Data publicării:
Predoiu caută polițiști pentru prinderea mafioților italieni care au afaceri ilegale în România. Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Şase bărbaţi din judeţul Galaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia de loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce s-au bătut într-un bar din comuna Jorăşti, bătaie în urma căreia un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital, informează joi IPJ Galaţi.

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti au fost sesizaţi PE 10 decembrie, prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că într-un bar din comuna Jorăşti, judeţul Galaţi, are loc un conflict între mai multe persoane.

„Din verificările preliminare efectuate de poliţişti a rezultat faptul că în barul respectiv, cu puţin timp înainte de apelul la 112, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice, un bărbat în vârstă de 21 de ani, din sat Zărneşti, comuna Jorăşti, judeţul Galaţi, ar fi fost agresat fizic de către trei bărbaţi, în vârstă de 24, respectiv 29 de ani şi 36 de ani, toţi din comuna Băneasa, judeţul Galaţi. Cel agresat fizic ar fi ripostat şi l-ar fi lovit pe unul dintre cei trei, în conflict intervenind alţi doi bărbaţi aflaţi în local. În urma loviturilor primite, trei dintre aceştia au suferit răni, însă doar bărbatul în vârstă de 21 ani a fost preluat şi transportat la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, potrivit IPJ Galaţi.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cercetările au fost continuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Târgu Bujor şi Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti, iar în cursul miercuri, 13 decembrie, după audieri şi administrarea materialului probator, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore a tuturor celor şase bărbaţi care au participat la acest conflict.

Joi, cei şase bărbaţi vor fi prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Viral instant! Ce a pățit Andreea Bălan la un concert: ”Dezastru!”. Reacția artistei, ”de milioane”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu la groapa de gunoi de lângă Galați. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Un polițist de la trupele speciale a murit de Paște, un șofer a făcut o greșeală și i-a izbit motocicleta. Val de mesaje de la colegi

Petrecere de 1 Mai încheiată cu bătaie, la Vama Veche. Poliția îi caută pe făptași

Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost dus în alt sat și bătut cu bestialitate

Partenerii noștri