Live

Un copil și o femeie, uciși în propria curte de un șofer teribilist, beat la volan. Accidentul, live pe Facebook

Data actualizării: Data publicării:
Foto: ISU Tulcea

Doi oameni, un copil de 3 ani și o femeie în vârstă de 79 de ani, au fost uciși în propria curte după ce doi teribiliști inconștienți au intrat în plină viteză cu mașina peste ei în curte. Tragedia a avut loc în comuna Văcăreni din județul Tulcea. Cei doi transmiteau live pe Facebook acrobațiile pe care le făceau cu mașina, aventură fatală udată din plin cu alcool. 

ACTUALIZARE. O a treia persoană a murit în acest accident. Este vorba despre o femeie însărcinată, care se afla în curte și care fusese rănită. Ea intrase în stop cardio-respirator și fusese transportată la spital cu elicopterul SMURD.

Imaginile de mai sus au fost surprinse în direct și postate pe o rețea de socializare cu doar câteva secunde înainte de impactul nimicitor care a curmat viața unor oameni nevinovați. Filmarea a fost făcută chiar de către unul dintre prietenii șoferului. Se poate vedea că pasagerul din dreapta se află cel mai probabil sub influența băuturilor alcoolice și îl încurajează pe șofer să apese pedala de accelerație.

Citiți și:  Pasagerul din dreapta şoferului din Tulcea, înainte de accidentul mortal transmis live: „Ăştia care n-aveţi inimă, staţi pe dreapta!”

O fracțiune de secundă de neatenție din partea celui de la volan a fost fatală. Scăpat de sub control, autoturismul a intrat cu viteză în gospodăria unui localnic din Văcăreni. Mașina a spulberat gardul și a ajuns în curtea victimelor. În urma impactului, doi oameni au murit, iar alte patru persoane au fost rănite.

La fața locului au sosit mai multe ambulanțe, dar și un elicopter SMURD care au transportat victimele la spital. Printre ele - și o femeie însărcinată care se afla în curte. Tânăra a intrat în stop cardio-respirator.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească exact cauzele care au dus la producerea tragediei.

Șoferul a fost prins. Era beat la volan

Șoferul mașinii implicate în accident a fost prins. În momentul testării, acesta avea o concentrație de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, scrie Mediafax.

El părăsise locul accidentului, fiind căutat de polițiști. În cele din urmă, a fost găsit în Luncavița.

În mașina implicată în accident se aflau trei persoane, dintre care două au fost rănite.

Mai multe persoane au scris pe Facebook că din mașină, de pe bancheta din spate, s-a făcut live chiar înainte de accident și în momentul impactului, dar polițiștii spun că deocamdată nu au informații despre acest aspect.

O femeie și un copil au murit, duminică seara, după ce o mașină care circula cu viteză a intrat peste ei în curte, în localitatea Văcăreni din județul Tulcea. Alte patru persoane, două din mașină și două din curte, au fost rănite.

Cei patru răniți au fost preluați de ambulanțe și transportați către spitale.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer beat a fost prins de polițiști în Harghita, după ce chiar el i-a chemat la barul unde consumase alcool

Care sunt cele mai frecvente scuze folosite de șoferii prinși beți. „Nu puteai lăsa pe cineva la volan?/ Nu, poate intra cu ea în pom”

Prins beat la volan, un afacerist din Cluj le-a spus polițiștilor că mai mulți agresori l-au torturat și i-au tăiat un deget

Accident grav, cu un mort și trei răniți, în Tulcea. A fost nevoie şi de intervenţia elicopterului SMURD

Partenerii noștri