Live

Un șofer a fugit după ce a căzut cu mașina într-o râpă. Pasagerul din dreapta a murit

Data actualizării: Data publicării:
Ambulanță SMURD la intervenție.

Pasagerul unei maşini care a căzut într-o râpă a fost găsit decedat, iar şoferul a fugit de la locul accidentului şi a fost căutat de poliţişti. Acesta a fost găsit la scurt timp în stare de ebrietate.

UPDATE: Poliţiştii l-au găsit pe autorul accidentului de la Tălmăcel, un bărbat care şi-a abandonat maşina cu un pasager decedat în ea, acesta fiind în stare de ebrietate, a anunţat IPJ Sibiu.

„Poliţiştii rutieri au depistat autorul accidentului, este vorba de un bărbat în vârsta de 40 de ani, din Tălmaciu. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă”, a precizat Luciana Lazăr.


„Azi noapte, la ora 22:50, în localitatea Tălmăcel, pe DC 61, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul pasagerului dreapta faţă (un localnic în vârstă de 30 de ani). Un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar imediat după producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei. Poliţiştii rutieri au efectuat verificări pe parcursul întregii nopţi fără a reuşi depistarea acestuia. Cercetările sunt continuate”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, potrivit Agerpres.

ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de pompieri militari și un echipaj de descarcerare. În sprijin a intervenit pentru îngrijiri medicale și un echipaj al serviciului județean de ambulanță.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Încă un suspect în dosarul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner a fost adus în țară

Iohannis se pensionează din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”. Președintele a ținut catedra blocată 27 de ani

Poliţiştii au reţinut un bărbat care şi-a distrus brăţara electronică de supraveghere

Iohannis și-a început vizita în Coreea de Sud, după ce ar fi zburat din Sibiu cu un avion de lux. Surse: Tîlvăr a plecat cu un alt zbor

Partenerii noștri