Live

Unde s-a ascuns timp de 7 ani o tânără din România căutată pentru crimă. Era pe lista „most wanted”

Data publicării:
FOTO: Poliția Română

O femeie în vârstă de 30 de ani din Hunedoara, dată în urmărire internaţională acum 7 ani după ce a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost prinsă în Italia. Femeia lovise cu pumnii, picioarele şi o bâtă de baseball un tânăr până a murit.

Potrivit IPJ Hunedoara, femeia, Anca Maria Murg, a fost arestată de carabinieri în apropiere de Napoli şi urmează să fie extrădată.

Femeia se afla în urmărire internaţională de mai bine de şapte ani, fiind clasificată în categoria „most wanted”, după ce a fost condamnată definitiv de Tribunalul Hunedoara (în anul 2012) la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, pentru omor calificat.

Fapta a fost comisă în noaptea de 15/16.09.2007, în apropierea unei discoteci din satul Tâmpa, comuna Băcia, unde tânăra (pe atunci în vârstă de 18 ani), împreună cu alţi doi tineri (aflaţi şi ei în urmărire internaţională) au lovit cu pumnii şi picioarele, cu o bâtă de baseball şi chiar cu un bolovan un alt tânăr, provocându-i leziuni în urma cărora acesta a decedat, la data de 19.09.2007”, au declarat reprezentanţii IPJ Hunedoara.

Hunedoreanca a fost prinsă şi arestată de carabinierii Unităţii de Investigaţii din Napoli, după ce a fost localizată în localitatea Scafati (în apropiere de Napoli), în urma activităţilor de cooperare internaţională şi a schimbului de informaţii dintre autorităţile judiciare române şi cele italiene.

Ea a fost dusă într-o închisoare din Peninsulă.

În paralel, poliţiştii hunedoreni continuă căutările celorlalţi doi autori ai omorului: Silviu Bogdan Bruzlea, de 32 de ani şi Sorin Vasile Benegui, 33 de ani.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două femei au supraviețuit aceluiași criminal în serie: „Nu m-am rugat să trăiesc, m-am rugat să mor”

Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

Bărbat împușcat mortal la o vânătoare organizată noaptea, în Hunedoara. Polițiștii au fost anunțați chiar de tatăl celui care a tras

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Dan Stamatiu este condamnat la închisoare pe viață

Partenerii noștri