Live

Gheorghiță: Media deceselor din cauza Covid în România e de 60 de ori mai mare decât în Portugalia, unde rata de vaccinare e peste 90%

Data publicării:
Medicul Valeriu Gheorghiță. FOTO: INQUAM PHOTOS - Sabin Cirstoveanu

Media deceselor din ultimele șapte zile la un milion de locuitori este de 50 de ori mai mare în România decât în Danemarca și de 60 de ori mai mare decât în Portugalia, țări care au rată de acoperire vaccinală de peste 80-90%, a declarat, marți, medicul Valeriu Gheorghiță. El a spus că asistăm la o dramă incredibilă, iar trendul se va menține. 

"Dacă ne uităm la situația din ultimele zile, vedem că numărul pacienților în ATI  e relativ constant. Nu înseamnă că nu sunt pacienți care ajung în ATI. Azi au fost peste 590 de pacienți care au decedat, locul lor a fost luat de alți pacienți care au avut nevoie.

În fiecare zi, chiar dacă aparent de la zi la zi numărul pacienților din secțiile ATI e constant, locul celor care decedează este luat de alții care așteaptă în unitățile de primiri urgențe", a spus Valeriu Gheorghiță.

El a afirmat că sunt pacienți care vin cu insuficiență respiratorie încă de la domiciliu, care au nevoie de ATI încă de la prezentarea la spital. Cei care sunt în această situație sunt majoritatea nevaccinați, pacienți cu diabet, supraponderali sau vârstnici, care ajung cu o stare generală foarte deteriorată.

"E cât se poate de evident că acest trend se va menține cel puțin în privința numărului de decese. Evoluția cazurilor grave în ATI și numărul de decese sunt parțial decuplate de numărul de cazuri noi, e o întârziere de două săptămâni între evoluțiile celor două criterii pe care le evaluăm zilnic.

E o diferență uriașă între numărul de decese înregistrate la noi și cel al deceselor din țările cu rată mare acoperire vaccinală.

Media deceselor din ultimele 7 zile la un milion de locuitori e de peste 50 de ori mai mare în România decât în Danemarca, care are rată de acoperire vaccinală de peste 80% și de peste 60 ori mai mare decât în Portugalia, care are acoperire vaccinală peste 90%. Acestea sunt diferențele între țările cu rată mare de acoperire vaccinală și cele cu rată mică.

Evident, în situația actuală nu avem cum să avem predictibilitate din punct de vedere epidemiologic, pentru că imunizarea la nivel colectiv nu e suficient de mare că să putem controla evoluția acestui val epidemiologic", a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid.

Majoritatea deceselor erau prevenibile, a subliniat Gheorghiță.

"E o dramă incredibilă. Dispare o generație de bunici, de vârstnici, de seniori, din cauză că rată de vaccinare e mult prea redusă la această grupa de vârstă.

Obiectivul acum e să reducem numărul de cazuri noi, de spitalizări și de decese, dar și să prevenim impactul noilor valuri de îmbolnăvire. Dacă nu creștem rată de vaccinare situația nu se va schimbă.

Din cei care mor, peste 91% sunt nevaccinați. În ATI, procentul pacienților nevaccinați e de peste 90%", a adăugat el.

El a atras atentia că suntem în sezon rece și că interacțiunea apropiată între persoane va crește: "Vine momentul când mai mulți vor stă în spații închise, mai puțin aerisite și riscul de infectare se menține, ba chiar se creează un mediu care va favoriza și întreține transmiterea virusului. E foarte important că prin vaccinare să putem reduce acest impact al infectării la nivel individual dar și la nivel colectiv".

 

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Medic de familie trimis în judecată pentru falsificarea a 926 de certificate de vaccinare anti-COVID. Câți bani a primit cadrul medical

Guvernatorul statului New York a declarat stare de urgenţă şi dezastru după descoperirea poliomielitei în apele reziduale

Rafila: Se pare că începând cu luna octombrie vom fi în posesia vaccinului anti-COVID adaptat tulpinilor circulante

Toate persoanele peste 60 de ani ar trebui să facă doza 4 de vaccin anti-Covid. Noi recomandări în UE din cauza valului de infectări

Partenerii noștri