Live

Încă un turist s-a înecat pe litoral, marți dimineață. Este a patra victimă în ultimele 24 de ore

Data actualizării: Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Încă un turist s-a înecat, marți dimineață, pe litoral. Bărbatul a intrat în mare, la Costinești, în jurul orei 6.20. Este a patra victimă în ultimele 24 de ore. 

Medicii au fost chemați la fața locului și au încercat să-l resusciteze pe tânărul de 25 de ani timp de 50 de minute. 

Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină în această dimineață în jurul orei 6.20 pe plaja din Costinești. Potrivit ISU Dobrogea, corpul tânărului de 25 de ani a fost scos din mare de către alți turiști.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj Smurd B şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.

Bărbatul era din Suceava. Este a patra persoană care își găsește sfârșitul pe litoral, după ce ieri alte trei au murit înecate. 

Luni, militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în stațiunea Eforie Nord, unde două persoane au fost scoase din apa mării. Cele două victime - un salvamar şi un turist pe care a încercat să-l salveze - nu au răspuns măsurilor de resuscitare, fiind constatat decesul. S-a stabilit ulterior că este vorba despre doi bărbați, unul de 28 de ani, din Ialomița, și unul de 48 de ani, din Dâmbovița. 

De asemenea, în prima parte a zilei de luni, un tânăr de 23 de ani a murit în stațiunea Saturn.

În toate stațiunile din sudul litoralului este arborat steagul roșu din cauza vântului și a valurilor mari.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer a băut și a consumat patru droguri diferite, apoi a plecat de la mare spre casă. A fost oprit de polițiști la Fetești

Petrecere de 1 Mai încheiată cu bătaie, la Vama Veche. Poliția îi caută pe făptași

Semnificația zilei de 1 Mai. Cum s-a transformat Ziua Muncii într-o sărbătoare a relaxării

O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral doar cu îmbrăcăminte de vară și spune că "e groaznic": "Nu ne așteptam"

Partenerii noștri