Live

Începând de miercuri, preț unic pentru parcarea în București. Abonamentele pentru riverani se ieftinesc și de 17 ori

Data actualizării: Data publicării:
A fost aprobat un tarif unic de 5 lei/oră pentru parcările administrate de primărie, în Capitală Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Începând cu 1 martie, toate parcările publice din București vor practica același tarif, de 5 lei pe oră.

Astfel, prin proiectul aprobat la finalul anului trecut de Consiliul General al Municipiului București, tarifele diferențiate în funcție de zonă dispar.

Decizia va produce ieftinirea parcării în centrul orașului, unde tariful era de 10 lei pe oră, dar și scumpirea parcării la periferie, unde tariful era de 2,5 lei pe oră.

Noul sistem de tarifare în București

Tariful de 5 lei pe oră se va aplica în intervalul 8-20, de luni până vineri.

Tariful zilnic, atât pentru persoane fizice, cât și juridice va fi de 30 de lei. Abonamentul lunar va costa 500 de lei. Abonamentul este valabil de luni până duminică, în intervalul 8-20 și permite utilizarea unui loc, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia.

Riveranii (persoane cu domiciliul sau reședința adiacentă parcării, care posedă o mașină înmatriculată în București sau utilizată în baza unui contract de leasing sau comodat) urmează să plătească pentru un loc de parcare un abonament lunar de 50 de lei sau un abonament anual de 500 de lei. Abonamentul va permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia. 

Mașinile electrice și modelele hibrid vor putea parca în continuare gratuit.

Tarife și de aproape 2.000 de euro pe an pentru persoane fizice

Vechiul sistem de tarifare, în funcție de zone, a fost introdus pe 15 august 2022 și presupunea costuri mult mai ridicate pentru șoferi.

El se aplica în intervalul 7-23 și tarifele erau cuprinse între 2,5 și 10 lei pe oră.

Totodată, abonamentele pentru persoanele fizice și juridice aveau prețuri diferite.

În cazul persoanelor fizice, abonamentul zilnic costa între 15 și 75 de lei pe zi, cel lunar între 210 și 1050 de lei, iar cel anual între 1890 și 9450 de lei.

În cazul persoanelor juridice, abonamentul zilnic costa între 20 și 100 de lei pe zi, cel lunar între 280 și 1400 de lei, iar cel anual între 2520 și 12600 de lei.

În funcție de zonă, riveranii plăteau între 200 și 900 de lei pe lună și între 800 și 8640 de lei pe an, însă tarifele cele mai mici nu presupuneau rezervarea unui loc.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bucureștiul, invadat de stâlpi antiparcare. Șoferii sunt supărați că nu mai au unde să își lase mașinile

Primăria Capitalei propune un tarif unic de parcare de 5 lei pe oră

Cine dă amenzi pentru parcare ilegală? Ciprian Ciucu: De 6 luni îi tot spun ministrului Bode să ne ajute să schimbăm legea

Amenzi și ridicarea mașinii pentru neplata parcării pe „locurile albastre” în București, de mâine. Cât costă un abonament

Partenerii noștri