Live

Iohannis: PSD vrea să detoneze finanțele publice ale României. Astfel de apucături am mai văzut în vremea lui Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Administratia Prezidentiala

Parlamentarii din comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament au votat, miercuri, pentru majorarea pensiilor cu 40%. Au fost 20 de voturi pentru. Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că "dacă s-ar aplica tot ce au votat ei, ar costa peste 6% din PIB. E evident că acești bani nu există". "Astfel de apucături am mai văzut în vremea lui Dragnea".

"Azi, în comisiile de buget PSD, cu sprijinul unor traseiști, a votat cu amendamente rectificarea bugetară și dacă s-ar aplica tot ce au votat ei, ar costa peste 6% din PIB. E evident că acești bani nu există. PSD nu a învățat nimic, vrea să detoneze finanțele publice ale României. Astfel de apucături am mai văzut în vremea lui Dragnea. Se vede că PSD nu a inventat nimic nou și reia același ciclu de promisiuni în speranța de a mai prinde voturi, dar nu cred că vor mai prinde.

Eu personal susțin cu mare entuziasm orice creștere a pensiilor, salariilor, bonusurilor. Dar trebuie să ținem cont de constrângerile bugetare. Ele vor fi posibile când bugetul va putea permite. Pensiile au crescut deja cu 14% de la 1 septembrie, e real, banii se pot număra", a declarat Klaus Iohannis.

Votul a fost dat pentru abrogarea articolului din legea privind rectificarea bugetară în care se prevede majorarea cu doar 14% a pensiilor, în loc de 40%. Dacă forma adoptată în comisii trece și de votul din plenul reunit, pensiile trebuie majorate cu 40%. Liberalii nu au participat la ședința comisiei, singurul care a votat împotriva amendamentelor PSD fiind deputatul USR, Claudiu Năsui.

Citește și: Orban, ieșire nervoasă după modificarea bugetului în Parlament: Ăștia sunt demenți! Au băgat România în faliment

Editor : Iulia Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Turcia îl sprijină pe Mark Rutte pentru șefia NATO

USR Iași cere filialelor PSD din Moldova să retragă sprijinul politic al lui Ciolacu, după reclamațiile „discriminatorii” ale acestuia

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Veteranilor de Război: „Respect etern eroilor noștri veterani!”

Piedone îl ironizează pe Ciolacu: Văd c-ai mai albit în ultima lună! Stresat? Eşti bine?

Partenerii noștri