Live

Județele cu cele mai grave incidente de Paște: Hunedoara, Galați și Dâmbovița

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Hunedoara, Galați și Dâmbovița sunt județele din România unde s-au înregistrat cele mai grave incidente la care a fost necesară intervenția forțelor de ordine, după ce mai multe grupuri de oameni au încălcat dispozițiile legale impuse de starea de urgență, anunță Ministerul de Interne.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, în Hunedoara, cartierul Micro 7, în timp ce era verificau modul de respectare a prevederilor ordonanțelor militare, echipajele de poliție au identificat o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, care nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege și, mai mult decât atât, era recalcitrantă.

„Imediat după acest moment, polițiștii au fost atacați cu pietre și alte obiecte contondente de mai multe persoane din respectivul cartier, rude și cunoscuți ai bărbatului legitimat de poliție. După identificarea participanților la agresiune, nouă persoane au fost ridicate de polițiști și conduse la sediul poliției pentru audieri. În cauză, a fost deschis dosar penal pentru ultraj, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. După intervenția poliției și jandarmeriei, toate persoanele s-au retras în locuințe și situația a revenit la normal. Echipajele de ordine publică au rămas în continuare în zonă pentru a preveni orice alte incidente. Pe parcursul nopții nu au mai fost înregistrate alte situații similare”, a spus Dajbog, într-o declarație publică, potrivit Mediafax.

De asemenea, polițiștii din Galați s-au autosesizat cu privire la faptul că în comuna Munteni, mai multe persoane încalcă dispozițiile legale impuse de starea de urgență.

„Echipajele de ordine publică s-au deplasat imediat în locul respectiv și au constatat că în mijlocul unei străzi, în jurul unor cauciucuri ce ardeau cu flacără deschisă, se aflau mai multe persoane care se manifestau zgomotos și care, la vederea echipajelor de poliție, au fugit în curțile locuințelor. Au fost identificate 20 dintre persoanele care au participat la această adunare, fiind sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, fiecare cu amendă în valoare de 20 000 de lei. Așa cum am precizat anterior, s-au întocmit 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Focul a fost stins de un echipaj de pompieri solicitat la fața locului, nefiind înregistrate pagube materiale. Polițiștii continuă verificările pentru identificarea și sancționarea tuturor celor care au participat la această adunare”, a adăugat sursa citată.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, polițiștii din județul Dâmbovița s-au sesizat din oficiu, ca urmare a semnalării unui eveniment pe o rețea de socializare.

„Forțele de ordine au intervenit cu rapiditate și au constatat faptul că pe raza comunei Ciocănești, localitatea Vizurești, mai multe persoane consumă alcool și ascultă muzică pe stradă. 7 persoane au fost sancționate cu suma totală de 13.000 de lei, însemnând o amendă în valoare de 1.000 lei și 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei”, a adăugat sursa citată.

Polițiștii din Suceava au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de cinci ani a plecat de la domiciliul său, aspect constatat de părinți în cursul dimineții.

„În urma activităților de căutare efectuate de efective din cadrul MAI, minorul a fost găsit în scara unui bloc de locuințe, la aproximativ 2 kilometri de domiciliu. Minorul a fost încredințat familiei. Pe timpul dispariției, acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a adăugat reprezentantul MAI.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bărbat împușcat mortal la o vânătoare organizată noaptea, în Hunedoara. Polițiștii au fost anunțați chiar de tatăl celui care a tras

O elevă de 17 ani din Dâmbovița ar fi fost agresată sexual în liceu, de patru adolescenți. Făptașii, arestați preventiv

Accident grav, cu șapte victime, în Deva. Traficul pe DN7, blocat

Mama din Galați care și-a omorât în bătaie fetița de 9 ani a fost trimisă în judecată

Partenerii noștri