Live

Andronic: A fost găsit un microfon în priză la Palatul Victoria, în 2008

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

S-au incheiat audierile în dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă. Un nou termen a fost programat peste două săptămâni, atunci când a fost chemat, în calitate de martor, şi Victor Ponta. Printre cei audiaţi astăzi în faţa instanţei a fost şi consultanul politic Dan Andronic care a făcut o nouă dezvăluire în dosar, despre un microfon găsit la Guvern în anul 2008.

Dan Andronic a declarat marţi că, în anul 2008, a fost găsit un microfon ascuns într-o priză în biroul lui Dorin Marian, la acea vreme şeful Cancelariei premierului Călin Popescu-Tăriceanu, informează Agerpres.

În sală, Dan Andronic le-a spus judecătorilor că s-a întâlnit cu Dorin Marian în biroul acestuia de la Palatul Victoria, iar acesta i-a arătat un microfon găsit într-o priză, moment în care a fost întrerupt de preşedintele completului de judecată, Constantin Epure, care l-a întrebat ironic: „Sunt la modă microfoanele găsite în priză. Cât de mare era?”.

„Cam de aceeaşi mărime”, a răspuns Dan Andronic, făcând aluzie la microfonul găsit de ministrul de Interne, Carmen Dan.

„Știţi şi mărimea celuilalt?”, l-a mai întrebat magistratul, fără ca Andronic să mai răspundă.

Ideea microfonului găsit în biroul de la Palatul Victoria a fost reluată de Dan Andronic şi la ieşirea din sala de judecată.

„Cred că era microfon, nu am stat să-l verific. Atârna dintr-o priză în biroul lui Dorin Marian. Atunci mi-a zis că i-a chemat pe cei de la (...) nu ştiu de unde, să scoată tot ce avea pe acolo. Cred că se întâmpla în 2008, când a fost numit şeful Cancelariei primului-ministru. A zis: 'Am umblat la o priză şi a căzut un microfon'. Nu am elaborat, m-am amuzat de poveste şi atât. Să ştiţi că microfoanele au funcţionat întotdeauna”, a spus Andronic.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nou sistem informatic la Casa Națională de Pensii. Cu aplicaţia „e-Talon”, cuponul de pensie va fi emis automat în format electronic

Extremistul olandez Geert Wilders anunță că a obținut un acord pentru o coaliție de guvernare, după șase luni de negocieri

Isărescu: Corecțiile fiscale nu-s ușoare. Când eram premier, cei de la MAI m-au întrebat: "Vreţi să alergăm după hoţi pe jos?"

Marcel Ciolacu va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

Partenerii noștri