Live

Fost șef al CNAS, trimis în judecată de DNA. Lucian Duță ar fi luat mită peste 6 milioane de euro

Data publicării:

Lucian Duță, fost director al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a fost trimis joi în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, fiind acuzat că a luat șpăgi în valoare de 6,3 milioane de euro.

Lucian Duță Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Lucian Duță a fost trimis în judecată sub control judiciar pe cauțiune sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale), arată DNA într-un comunicat.

„În perioada 2010 – 2012, inculpatul Duță Nicolae Lucian, în calitate de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a pretins de la reprezentanții a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adițional sau contract pe care l-a semnat în această calitate și a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare și 800.000 euro în numerar”, arată procurorii anticorupție.

„Sumele de bani au fost remise inculpatului Duță Nicolae Lucian fie în numerar (în mai multe tranșe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile și cu conturi bancare deschise în Elveția”, precizează DNA.

Procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveția, asupra unui teren cu construcție S+P+4, asupra a 3 apartamente și asupra unui autoturism.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză, mai arată DNA.

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, subliniază DNA.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Victor Ponta a dat statul român în judecată, inclusiv DNA și procurorul care l-a trimis în judecată în dosarul Turceni - Rovinari

BEJ Prahova i-a admis candidatura lui Iulian Dumitrescu, cercetat penal, pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean

Șeful Direcţiei Energie din Complexul Energetic Oltenia a fost reţinut pentru trafic de influenţă

Iulian Dumitrescu a rămas președinte PNL Prahova şi a semnat documentele depuse la Birourile Electorale. PSD le-a contestat fără succes

Partenerii noștri