Live

Localnicii din Crevedia cer daune de peste 8,5 milioane de euro de la patronii stației GPL care a explodat

Data publicării:
Exploziile de la Crevedia au lăsat în urmă dezastru. Inquam Photos / George Călin

Procurorii au cerut prelungirea mandatelor de arestare a celor doi patroni ai firmei care deține stația GPL care a explodat la Crevedia, anunță Parchetul General într-un comunicat. Anchetatorii mai arată că, până acum, 81 dintre localnicii afectați de explozie s-au constituit în părți civile, cerând daune de peste 8,5 milioane de euro în total.

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive față de doi inculpați, administratori ai unei societăți comerciale, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 6 octombrie 2023 până la 4 noiembrie 2023”, a anunțat Parchetul General miercuri, într-un comunicat.

Anchetatorii arată în cererea lor că „inculpații, în decursul unei perioade de timp de cel puțin 3 ani, au promovat în cadrul societății, în mod sistematic, o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități”, potrivit sursei citate.

Ei mai argumentează că explozia de la Crevedia a avut drept consecințe „decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a 56 persoane, 6 case distruse total, 83 case distruse parțial, alte distrugeri materiale semnificative - autospeciale ale echipelor de intervenție, echipamente de intervenție, bunuri materiale ale cetățenilor, aflate pe o rază de aprox. 1,5 km”.

Procurorii au stabilit că există 158 de persoane vătămate în acest dosar, dintre care până acum au fost audiate 90 „care au suferit vătămări fizice, materiale și/sau morale în urma producerii faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale”.

81 dintre persoanele audiate s-au constituit parte civilă în cauză, cu suma totală de 8.510.000 euro și 371.300 lei, mai menționează comunicatul Parchetului General.

Propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost înaintată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Misterul anului”: toată lumea i-a sunat pe ea și pe familia ei după vestea primită și a auzit același sunet! Prima variantă

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Alina Gorghiu: „E nerezonabil să pretindem că magistratura este singurul segment al societăţii imun la corupţie”

Șeful FBI a venit în România, unde s-a întâlnit cu procurorul general

Ion Doldurea, al cărui fiu deține stația GPL ilegală din Crevedia, va candida din partea PSD pentru un nou mandat de primar la Caracal

Partenerii noștri