Live

Mesajul președintei ICCJ, după votul favorabil lui Kovesi în Comisia LIBE

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Cristina Tarcea, i-a urat succes fostei şefe a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi, care a obţinut cele mai multe voturi în Comisia LIBE a Parlamentului European, după audierile pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Parchetului European.

Foto: Agerpres
 „Întotdeauna m-am bucurat de succesul oricărui român. Din păcate, sunt atât de mulţi români absolut anonimi care îşi fac treaba şi sunt respectaţi şi bine cotaţi în exterior, dar nimeni nu vorbeşte în interior de ei. Aşa că nu pot decât să îi urez succes în continuare”, a spus Tarcea, miercuri, după şedinţa de bilanţ de la Ministerul Public, potrivit Agerpres

Citiți și:  VIDEO | Prima declarație a lui Kovesi, după ce a aflat rezultatul votului din Comisia LIBE

 Comisia LIBE din Parlamentul European a anunţat miercuri, pe contul său de Twitter, că fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a primit 26 de voturi pentru a ocupa funcţia de şef al Parchetului European, fiind urmată de candidatul francez Jean-Francois Bohnert, cu 22 de voturi, şi de candidatul german Andres Ritter - cu un vot.

CTP: Comisia LIBE a înțeles că atacul reprezentanților puterii la adresa lui Kovesi e de fapt un atac împotriva UE

Marţi, în Comisia pentru control bugetar (CONT), Laura Codruţa Kovesi a primit 12 voturi, Jean-Francois Bohnert - 11 voturi, iar Andres Ritter - un vot.

Laura Codruţa Kovesi, Jean-Francois Bohnert şi Andres Ritter au fost audiaţi marţi de comisiile reunite pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) şi control bugetar (CONT) ale Parlamentului European, pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european.

Propunerea celor două comisii va fi trimisă Conferinţei Preşedinţilor şi preşedintelui PE, Antonio Tajani.

Procurorul-şef va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu.

Citiți și: 

VIDEO Momentul în care Maria Grapini îi pune întrebări lui Kovesi şi intervenţia preşedintelui Comisiei

Kovesi, întrebată de Cătălin Ivan dacă a influenţat instanţa într-un dosar care o viza: Niciodată

Codruţa Kovesi, în Comisia LIBE: Mi-am apărat independenţa prin rezultatele avute

Candidatul german pentru șefia Parchetului European: „E o onoare că sunt pe aceeași listă cu dna Kovesi”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Băsescu, despre justiția din mandatul lui Kovesi: La vilele SRI cred că se discutau dosare. Am aflat de la televizor despre întâlniri

Ilie Bolojan dezminte că ar susține-o pe Laura Codruța Kovesi la alegerile prezidențiale

Simona Bucura-Oprescu, întrebată pe cine alege dintre Şoşoacă și Kovesi: Oh, Dumnezeule! Aş prefera să fie întrebare fără răspuns

Alina Gorghiu: România colaborează bine cu Parchetul European și e deschisă la extinderea competențelor acestuia

Partenerii noștri