Live

Pronunţare aşteptată la ICCJ în cazul Hrebenciuc

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Instanţa supremă este aşteptată să se pronunţe marţi în dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în care sunt implicaţi, printre alţii, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul său, Andrei, fostul senator Tudor Chiuariu şi fostul şef al Romsilva Adam Crăciunescu, transmite News.ro.

În ianuarie 2015, fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam, fostul senator Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău.
 
În acest dosar sunt judecaţi şi Gheorghe Paltin-Sturdza, beneficiarul pădurilor din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, fostul şef al Romsilva Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Matasel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.
 
Părţi civile în dosar sunt statul român, prin Ministerul Finanţelor şi Alina Suciu. Potrivit DNA, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Gheorghe Paltin-Sturdza şi Dan Costin Bengescu sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional prin care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor.
 
Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani.
 
Conform DNA, grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme offshore pentru a ascunde provenienţă banilor.
Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Sturdza a reuşit să între în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.  
 
Până în prezent, pronunţarea a fost amânată de trei ori.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alfred Simonis, despre atacurile din coaliție în campania electorală: Vor exista, mai ales din eșaloanele doi și trei

PSD şi PNL se acuză reciproc pentru surparea străzii din Slănic Prahova

Victor Ponta a dat statul român în judecată, inclusiv DNA și procurorul care l-a trimis în judecată în dosarul Turceni - Rovinari

Un candidat PSD își face campanie cu un clip în care lasă o fată să cadă lângă el fără să intervină. Apoi a explicat motivul (VIDEO)

Partenerii noștri