Live

Șefa Serviciului de Informații Fiscale din Timiș, reținută de DNA pentru luare de mită

Data publicării:
Sigla DNA. Foto: Agerpres

Lucica Golban, şefa Serviciului de Informaţii Fiscale din cadrul AJFP Timiş, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, informează vineri DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 septembrie, a Lucicăi Golban, şefa Serviciului de Informaţii Fiscale din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţa că, joi, Lucica Golban a primit de la reprezentantul unui om de afaceri suma de 3.000 lei pentru ca o cerere de atribuire a codului de înregistrare în scopuri de TVA (document fără de care societatea nu putea să îşi desfăşoare activitatea), să fie admisă şi rezolvată cu celeritate, în condiţiile în care societatea respectivă figura cu datorii la bugetul de stat în valoare de peste 100.000 lei, neîndeplinind condiţiile rezolvării favorabile a cererii.

"Banii respectivi au fost remişi inculpatei chiar în sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş, la scurt timp aceasta fiind reţinută de procurorii anticorupţie", se precizează în comunicat.

Vineri, Lucica Golban va fi prezentată Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Victor Ponta a dat statul român în judecată, inclusiv DNA și procurorul care l-a trimis în judecată în dosarul Turceni - Rovinari

Adjunctul lui Şoigu locuia în conacul unei prințese. Ce avere are Timur Ivanov, arestat pentru corupție

BEJ Prahova i-a admis candidatura lui Iulian Dumitrescu, cercetat penal, pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean

Fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare mită

Partenerii noștri