Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

Data publicării:
Preşedintele rus Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina. El susține că acesta este un răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează AFP şi Reuters.

„În cursul exerciţiului vor fi luate o serie de măsuri pentru a se antrena pentru pregătirea şi utilizarea de arme nucleare nestrategice”, a anunţat ministerul Apărării într-un comunicat publicat pe Telegram.

Acest antrenament vizează „menţinerea pregătirii armatei”, în urma „declaraţiilor provocatoare şi ameninţărilor anumitor responsabili occidentali faţă de Rusia”, a adăugat comunicatul.

Unităţi de rachete din Districtul militar de sud şi forţe navale vor participa la exerciţii, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Rusia deţine în prezent cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume.

Invazia din 2022 a Ucrainei ordonată de Vladimir Putin a dus la cea mai gravă deteriorare a relaţiilor din Rusia şi Occident de la criza rachetelor din Cuba, potrivit diplomaţilor americani şi ruşi.

Rusia prezintă războiul drept o luptă cu Occidentul, despre care Putin susţine că a ignorat tentativele Moscovei de a dezvolta o relaţie de prietenie după căderea Uniunii Sovietice în 1991 şi că încearcă să controleze Ucraina în timp ce extinde prezenţa militară a NATO spre est.

Occidentul şi Ucraina susţin pe de altă parte că nu vor ceda până când forţele ruse nu vor fi învinse şi caracterizează războiul lui Putin drept unul în stil imperial, care drept scop ocuparea de teritorii şi aducerea ţării invadate în orbita Moscovei, notează Reuters.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”