Live

Klaus Iohannis dispune „implicarea de urgență” a Forțelor Aeriene Române pentru repatrierea românilor din Afganistan

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis, la Summitul NATO de la Bruxelles. Foto: Profimedia Images

Președintele Klaus Iohannis a dispus „implicarea de urgență” a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea cetățenilor români din Afganistan, anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă. Premierul Forin a declarat luni că, în acest moment, în Afganistan se mai află 35 de cetățeni români.

Decizia președintelui a fost luată la propunerea premierului Florin Cîțu, „având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetățenilor români aflați încă în această țară, precum și evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituționale convocate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE)”, se arată în comunicatul remis luni de Cotroceni.

Klaus Iohannis a fost permanent informat cu privire la evoluția situației din Afganistan de către MAE și celelalte instituții care fac parte din Celula de criză interinstituțională, care își desfășoară activitatea în regim permanent pentru analizarea evoluțiilor și propunerea adoptării demersurilor concrete necesare.

„România va continua activ consultările și coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliații din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluțiilor, a efectelor lor și pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atât în formatele regulate, cât și în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe ai UE de marți, 17 august, sau reuniunea de urgență a Consiliului Nord-Atlantic din aceeași zi”, precizează comunicatul Președinției.

Premierul Florin Cîțu a declarat, luni, că în acest moment în Afganistan se mai află 35 de cetățeni români, pentru care se fac eforturi pentru a fi aduși înapoi în țară.

„Pe 13 august MAE a ridicat nivelul de alertă la maxim, în acest moment mai sunt 35 de cetățeni români în acea zonă și i-am propus domnului președinte să trimite un avion să îi aducem acasă. Avem două variante, un avion al NATO sau un avion al nostru care merge acolo. Dar trebuie să trimitem un avion cat mai rapid. (...) Nu sunt din cadrul ambasadei. Sunte de la ONU și din mediul privat. Sunt în siguranță în acest moment, ținem legătura cu toți”, a declarat Florin Cîțu.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Cea mai frumoasă femeie din lume”, gata să spună totul despre Năstase: ”Nu mai pot să trăiesc în minciună. E dureros ce mi se întâmplă”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Iohannis despre trimiterea de sisteme Patriot în Ucraina: „E inacceptabil să rămânem fără apărare, dar vom găsi o soluție”

Klaus Iohannis a discutat cu Biden despre candidatura sa la șefia NATO. „E foarte bine să fie doi candidați”

Iohannis a vorbit cu Biden despre Visa Waiver: „România ar putea îndeplini condițiile în viitorul nu foarte îndepărtat”

Joe Biden a mulțumit României la întâlnirea cu Klaus Iohannis. „Ați depășit toate așteptările”

Partenerii noștri