A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis unei prietene un mesaj bizar, însă poliția are altă pistă

Data actualizării: Data publicării:
ana
Ana Maria Knezevich Henao FOTO: Spain’s Interior Ministry

Soțul Anei Maria Knezevich Henao, o femeie din SUA care a fost dată dispărută în Spania, în luna februarie, a fost arestat în Florida, a anunțat FBI.

David Knezevich, de 36 de ani, din Fort Lauderdale, Florida, se află în custodia agenților federali pentru presupusa implicare în răpirea soției sale, în jurul datei de 2 februarie 2024, potrivit purtătorului de cuvânt al FBI, James Marshall, citat de CNN.

Bărbatul a fost arestat sâmbătă, pe Aeroportul Internațional din Miami, a spus Marshall. Knezevici urmează să fie dus la Tribunalul Federal din Miami pentru a fi pus oficial sub acuzare.

Poliția Națională Spaniolă, Serviciul Vamal și Protecția Frontierelor din SUA, Serviciul de Securitate Diplomatică și FBI își continuă investigațiile în acest caz care devine tot mai complicat și mai misterios.

Ana Maria Knezevich Henao, de 40 de ani, a fost dată dispărută în luna februarie, după ce nu a mai ajuns la o întâlnire cu o prietenă în Madrid.

Fratele ei, Juan Felipe Henao, a declarat pentru CNN că trebuia să ia un tren spre Barcelona împreună cu o prietenă, pe 5 februarie, dar sora lui nu a mai ajuns la gara din Madrid.

Prietena ei, Sanna Rameau, a spus că ultima dată au avut un schimb de mesaje pe 2 februarie.

Rameau a spus că este ușurată după ce a aflat despre arestare. „Sper că vom primi niște răspunsuri”, a spus ea.

În perioada în care a dispărut Ana Maria, Rameau a spus că a primit un mesaj pe WhatsApp de la aceasta în care scria: „Am cunoscut pe cineva minunat!! Are o casă de vară la aproximativ 2 ore de Madrid. Mergem acolo acum și voi petrece câteva zile acolo. Semnalul este slab. O să te sun când mă întorc.”

În mesaj mai spunea că bărbatul a abordat-o pe stradă cu o zi înainte, în timp ce se plimba. „O conexiune uimitoare. Așa cum nu am mai avut niciodată”, mai spunea în mesaj.

În perioada în care a dispărut, cineva a vopsit cu spray lentilele a două camere de supraveghere din blocul în care stătea Knezevich Henao, în cartierul de lux Salamanca din Madrid, a declarat administratorul clădirii pentru CNN.

Camerele dezactivate se aflau la intrarea în clădire și în apropierea liftului, a mai spus acesta. Anchetatorii încă nu sunt siguri că incidentul are legătură cu dispariția femeii.

Administratorul clădirii și alte două persoane au declarat pentru CNN că poliția a intrat în apartamentul lui Knezevich Henao pe 12 februarie, cu autorizație judiciară.

Fratele ei și Rameau au spus pentru CNN că au fost în legătură, separat, cu soțul Anei Maria în zilele de după dispariția ei, spunându-le că se afla în Serbia.

Două persoane au declarat pentru CNN că Ana Maria a închiriat inițial apartamentul din Madrid pentru o lună, între 5 ianuarie și 5 februarie, dar apoi a cerut prelungirea perioadei cu încă o lună, până pe 5 martie.

David Knezevich, soțul femeii dispărute, este CEO la EOX Technology Solutions, o companie IT din Florida. El este de origine sârbă, în timp ce soția lui - manager de proiect la aceeași companie - este originară din Columbia.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Suma colosală pe care ar încasa-o Nadia Comăneci la „Românii au talent”. Ce se știe despre contractul fostei...
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cauza morții lui Hayden Panettiere, dezvăluită: "A consumat mai multe droguri cu o zi înainte de moartea sa"
Adevarul
Directoarea unui colegiu de top din București susține că nota 10 nu garantează succesul: „Sunt elevi care în...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei