Live

Video Mașină de lux furată din Germania, găsită în România după câteva ore

Data actualizării: Data publicării:
Mașină de lux furată din Germania FOTO: Poliția de Frontieră

O mașină de lux, care figura furată din Germania, a fost găsită de polițiștii de frontieră, când un bulgar a încercat să intre în România, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Galați.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial de Poliție de Frontieră Galați, Mădălina Carp, a declarat, vineri, că polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier au descoperit la controlul de frontieră şi au reținut pentru continuarea cercetărilor o mașină Audi S8, în valoare de circa 35.000 de euro, fabricată în 2013, care a fost declarat ca fiind furat din Germania.

La volanul mașinii se afla un cetățean bulgar, în vârstă de 49 de ani, care încerca să intre în România.

„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare și au constatat că acesta figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă cu doar câteva ore înainte de prezentarea la controlul de frontieră”, a spus Carp.

Cetățeanul bulgar le-a spus polițiștilor că a împrumutat mașina de la un prieten din Germania și nu știa că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul a fost reținut pentru continuarea cercetărilor.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Maia Sandu confirmă că Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE

Un politician al partidului de extremă-dreapta AfD din Germania a fost lovit cu o scrumieră în cap. Ce a declarat atacatorul

Polițistă de frontieră din Bihor, cercetată pentru că a folosit arma ca să prindă 8 migranți. Sindicatul Europol îi ia apărarea

Zeci de migranți din Siria, prinși la intrarea în România ascunși printre saci cu pământ de flori

Partenerii noștri