Cine este Mohammad Mokhber, viitorul preşedintele interimar al Iranului

Data publicării:
MOHAMMAD MOKHBER iraan
Mohammad Mokhber este considerat un apropiat al liderului suprem Ali Khamenei. Foto: Profimedia

Mohammad Mokhber, 68 de ani, prim-vicepreşedintele Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter.

În calitate de preşedinte interimar, Mohammad Mokhber face parte dintr-un consiliu format din trei persoane, împreună cu preşedintele parlamentului şi şeful sistemului judiciar, care va organiza noi alegeri prezidenţiale în termen de 50 de zile de la moartea preşedintelui.

Născut la 1 septembrie 1955, Mokhber, la fel ca Raisi, este considerat un apropiat al liderului suprem Ali Khamenei, care are ultimul cuvânt în toate chestiunile de stat. Mokhber a devenit prim-vicepreşedinte în 2021, când Raisi a fost ales preşedinte.

Mokhber a făcut parte dintr-o echipă de oficiali iranieni care a vizitat Moscova în octombrie şi a fost de acord să furnizeze rachete sol-sol şi mai multe drone armatei ruse, au declarat surse pentru Reuters la acea vreme, potrivit News.ro. Din echipă mai făceau parte doi oficiali de rang înalt din cadrul Gărzilor Revoluţionare ale Iranului şi un oficial din cadrul Consiliului Suprem de Securitate Naţională.

Mokhber fusese anterior şeful Setad, un fond de investiţii legat de liderul suprem.

În 2010, Uniunea Europeană l-a inclus pe Mokhber pe o listă de persoane şi entităţi pe care le sancţiona pentru presupusa implicare în „activităţi nucleare sau legate de rachete balistice”. Doi ani mai târziu, aceasta l-a scos de pe listă.

În 2013, Departamentul Trezoreriei SUA a adăugat Setad şi 37 de companii pe care le supraveghea pe o listă de entităţi sancţionate.

Setad, al cărui nume complet este Setad Ejraiye Farmane Hazrate Emam, sau Sediul pentru executarea ordinului imamului, a fost înfiinţat în baza unui ordin emis de fondatorul Republicii Islamice, predecesorul lui Khamenei, ayatollahul Ruhollah Khomeini. Acesta a ordonat consilierilor să vândă şi să administreze proprietăţile presupuse a fi abandonate în anii haotici de după Revoluţia Islamică din 1979 şi să direcţioneze cea mai mare parte a încasărilor către organizaţii caritabile.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul de care proprietarii apartamentelor construite înainte de 1990 au nevoie la vânzare. Verificarea care...
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adria Arjona, transformare spectaculoasă pentru rolul din „Superman”. Rutina care o ține peste 3 ore pe zi în...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță