Live

Mesajul lui Klaus Iohannis după moartea lui Cristian Țopescu

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj după decesul comentatorului sportiv Cristian Țopescu.

„Ne despărţim astăzi de cel care şi-a dedicat talentul şi priceperea sportului românesc, Cristian Ţopescu. Vocea sa inconfundabilă, care a emoţionat o ţară întreagă, ne-a făcut pe toţi să simţim că suntem părtaşi la performanţele sportivilor noştri. Dumnezeu să-l odihnească!”, este mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis, marți seara, pe Facebook.

Comentatorul sportiv Cristian Ţopescu, în vârstă de 81 de ani, a încetat din viaţă, marţi.

Cristian Ţopescu a murit la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat la Secţia de Terapie Intensivă, ca urmare a unor complicaţii provocate de diabet şi de alte boli cronice.

Cristian Ţopescu, reputat comentator sportiv, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci de televiziune şi radio, a dedicat peste patru decenii sportului românesc, cu mii de transmisiuni directe. Interzis de comunişti la finalul anilor 1980, el a comentat cele două victorii mondiale ale naţionalei masculine de handbal, „noaptea magică” din 1976 a Nadiei Comăneci de la Montreal şi momentul în care trei românce au urcat pe podium la Sydney.

În martie 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Cristian Ţopescu Ordinul "Steaua României”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Oscarul de la Washington”. Klaus Iohannis și Michelle Yeoh vor fi premiați de Atlantic Council

Ce pensie va avea Iohannis. Președintele a adunat 42 de ani de muncă

Iohannis se pensionează din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”. Președintele a ținut catedra blocată 27 de ani

Klaus Iohannis a promulgat legea care devansează alegerile prezidenţiale

Partenerii noștri