Live

Mihai Chirica, el însuși infectat, mesaj către protestatarii de la Iași: Îi înțeleg cu sufletul, dar să fim raționali!

Data actualizării: Data publicării:
Primarul orașului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că este infectat cu coronavirus

Primarul orașului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că este infectat cu coronavirus. Într-o intervenție la Digi24 el a făcut apel către cei nemulțumiți de anularea pelerinajului de la Catedrala mitropolitană să fie raționali și să respecte regulile.

Primarul Mihai Chirica a explicat pe rețeaua de socializare că nu are simptome și că a făcut testul după ce mai multe persoane din primărie, inclusiv unul dintre viceprimari, s-au îmbolnăvit de Covid 19. Chirica l-a desemnat pe viceprimarul Radu Botez să-i țină locul și a anunțat că va păstra legătura cu acesta prin intermediul telefonului.

În ceea ce-i privește pe protestatarii de la Iași, el a transmis că "îi înțelege cu sufletul, dar că mintea te îndeamnă să iei asemenea măsuri".

"Trebuie să privim rațional. Nu e bine ce au făcut, oricum nu se ajunge la niciun rezultat pe principii de forță. La moaștele Sfintei Parascheva se poate trece și după 15 octombrie, într-un număr redus de persoane", a transmis Chirica.

Aproximativ 300 de credincioşi au protestat vineri după-amiază în fața Catedralei Mitropolitane din Iași și au cerut să se renunțe la restricţiile impuse de autorităţi pe timpul pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva. 

Forțele de ordine nu au intervenit, i-au lăsat pe oameni să își ducă la bun sfârșit acest manifest, în ciuda faptului că s-a creat o aglomerare de oameni și mulți nu purtau măști  Asta, în condițiile în care numărul îmbolnăvirilor a crescut în Iași în ultimele zile. 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Se extind mișcările propalestiniene. Studenții canadieni au instalat tabere în marile universități. 200 de arestări la UCLA, în SUA

Protest uriaș în capitala Georgiei. 20.000 de oameni au manifestat la Tbilisi împotriva legii „influenţei străine”

Pedro Sanchez a decis să nu demisioneze. Zeci de mii de spanioli i-au cerut, în stradă, să nu plece din funcția de prim-ministru

Un bărbat care abia ieșise din închisoare s-a întors după gratii după ce a fost prins de polițiști cu heroină în buzunare

Partenerii noștri