Live

Ministrul Muncii: Taloanele de pensie care conţin și ajutorul de 700 de lei vor ajunge la pensionari din 1 iulie

Data publicării:

Taloanele de pensie aferente lunii iulie, care conţin ajutorul financiar de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 2.000 de lei, au început să fie tipărite, iar de vineri demarează şi efectuarea plăţilor, anunță ministrul Muncii, Marius Budăi.

"A început tipărirea taloanelor de pensie aferente lunii iulie, care conţin ajutorul financiar de 700 de lei, care se acordă pensionarilor cu venituri de până la 2.000 de lei. De vineri începe şi efectuarea plăţilor", a scris ministrul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr. 74/2022 se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2.000 de lei, potrivit Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, citat de Agerpres.

Pentru acordarea acestui ajutor sunt luate în calcul unele categorii de venituri, respectiv: pensiile din sistemul public de pensii şi din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022, precum şi venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, sunt luate în calcul veniturile din indemnizaţia socială pentru pensionari, veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate în luna aprilie 2022.

Reprezentanţii Ministerului Muncii precizează că ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale. Totodată, în cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaş, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaş în parte.

Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracţiuni din luna iulie 2022.

La stabilirea plafonului de 2.000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie.

Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptăţite care au domiciliul în România, nu şi celor care au locul de şedere/reşedinţa obişnuită în străinătate.

Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat. De asemenea, ajutorul financiar nu intră în calculul contribuţiei băneşti individuale în vederea obţinerii unui bilet de tratament balnear şi nu este supus executării silite.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Poșta Română explică de ce unii români nu vor primi pensiile înainte de Paște

Ciolacu dă asigurări că toate pensiile vor fi primite înainte de Paște și că în buget sunt prinși și banii pentru pensiile recalculate

Românii vor primi pensiile recalculate în luna septembrie. Ministrul Muncii: „Nicio pensie nu va scădea”

Pensiile pentru luna mai au început să fie distribuite în avans. Ce anunță Poșta Română

Partenerii noștri