Live

Momentul prăbușirii avionului MiG 21 LanceR al MApN, văzut de un cioban: M-am pus pe burtă. Am crezut că mă împușcă

Data publicării:
Momentul prăbușirii avionului MiG 21 LanceR al MApN i-a luat prin surprindere pe mai mulți ciobani care erau în zonă.. FOTO: Captură Digi24

Momentul prăbușirii avionului MiG 21 LanceR al MApN i-a luat prin surprindere pe mai mulți ciobani care erau în zonă. Oamenii au povestit că s-au speriat și s-au pus la pământ imediat.

"Eu eram cu oile aici jos. Am văzut că vine avionul, m-am pus pe burtă. Am crezut că mă împușcă", a povestit unul dintre ciobani.

Un altul a spus că a văzut momentul în care pilotul s-a catapultat: "Două parașute am văzut c-o ieșit din avion și gata. S-o speriat oile!"

Primii care au ajuns la locul accidentului au fost primarul și viceprimarul comunei.

Dinu Dumitru Cotoi, primarul comunei mureșene Batoș, a spus la Digi24 că la momentul prăbușirii se afla în localitate, împreună cu viceprimarul, și au auzit „un zgomot mai ciudat pentru un avion”. 

"Ne-am uitat pe cer, am văzut avionul și am văzut că are și o direcție mai haotică, cred că avea și o dâră de foc după el. Totul s-a întâmplat atât de repede, imediat am văzut că se îndreaptă cu botul spre pământ și am zis «gata, pică!». Era la o înălțime joasă, am văzut că în momentul ăla pilotul s-a catapultat și imediat am plecat spre direcția respectivă", a povestit primarul, precizând că în acel moment a sunat și la 112.

El a spus că "pilotul a avut inspirație" și nu a căzut pe casele din sat. 

Andrei Criste, pilotul avionului de luptă MIG-21 Lancer care s-a prăbușit, marți după-amiază, în județul Mureș a fost adus la Spitalul Militar din Capitală, pentru îngrijiri  și recuperare. Ofițerul, care nu are răni grave, a reușit să se catapulteze la timp și a fost găsit conștient de echipele de salvare.

Parchetul Militar a deschis o anchetă pentru a se descoperi cauza prăbușirii aeronavei. 

Până la finalizarea anchetei, toate zborurile de instrucție cu aeronavele MIG-21 Lancer au fost suspendate. 

 

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un avion F-16 s-a prăbuşit într-un parc naţional din SUA, aproape de locul în care s-a desfășurat primul test al bombei atomice

Impact violent pe o șosea din Mureș. Sunt trei victime, una în stare foarte gravă. A intervenit elicopterul SMURD

Un bărbat a fost condamnat la 1 an şi 9 luni de închisoare cu executare pentru uciderea unui câine

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska. Nu au fost găsiţi supravieţuitori

Partenerii noștri